Cinci argumente că FC Bistrița și-a ratat startul și un material de colecție cu Doru Niculae!

"Ä‚știa n-ar fi avut loc în echipele de atunci", spune Doru Niculae despre fotbaliștii de azi, comparându-i cu cei de pe vremea lui. Și n-o zice un fost fotbalist oarecare, ci unul care i-a avut coechipieri la echipa națională, Dinamo, Steaua, Craiova sau FC Argeș pe unii dintre cei mai buni jucători români din toate timpurile. 

Cine a fost Doru Niculae, unde și cu cine a jucat, ce zice despre fotbalul românesc de azi, plus câteva fotografii de colecție, găsiți doar în ediția tipărită a sportului bistrițean.

De asemenea, puteți citi un editorial dur semnat de Adrian Linca despre noul club FC Bistrița. "Cinci argumente că FC Bistrița și-a ratat startul" e titlul acestui editorial, care se încheie așa: "Mesajele pe care FC Bistrița vrea să le transmită din start sunt total greșite. Dacă ele s-ar fi impus în timp și peste câțiva ani am fi realizat cu toții ce diferită e FC Bistrița de Gloria, totul ar fi fost ok. Dar tentativa asta de a-și clădi viitorul pe suferința Gloriei, mi se pare cel puțin nepotrivită. Nu te poți năpusti ca un pui de vultur pe o pradă în agonie. Un pui care a crescut și s-a dezvoltat tocmai la pieptul celei pe care azi o vrea victimă"

Acestea sunt punctele forte ale numărului  389 din Sportul bistrițean, alături de programul ligii secunde și alte articole despre toate evenimentele sportive locale din ultimele 7 zile. Săptămânalul Sportul bistrițean se poate găsi la toate punctele de difuzare a presei din județ.

 | 568 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *