Liga a IV-a: Cifrele etapei a 6-a
Sâmbătă și duminică s-au disputant jocurile etapei a șasea din liga a patra. A fost o etapă cu rezultate previzibile, doar victoria celor din Leșu în fața celor de la Eciro Forest Telciu și înfrângerea celor de la Lechința pe terenul celor de la Livezile, ar putea intra în categoria surprizelor. Ar mai trebui remarcat faptul că Năsăudul are maxim de puncte și după această etapă și faptul că Atletico Monor a reușit prima victorie în această ediție de campionat. De asemenea trebuie remarcat tupeul celor de la Negrilești, care la pauza jocului cu Cetate, au introdus un jucător aflat în stare de suspendare.
Cifrele etapei a cincea sunt:
– s-au marcat 40 de goluri, 22 reușite de gazde și 18 reușite ale oaspeților
– în 4 jocuri victoria a revenit gazdelor, 4 jocuri au câștigat oaspeții
– a fost prima etapă din această ediție de campionat în care nu s-a înregistrat nici un rezultat de egalitate
– scorul etapei a fost realizat de Progresul Năsăud, 6-3 împotriva celor de la Victoria Uriu
– jucătorul Florin Drăgan de la Luceafărul Șieu a reușit să marcheze 3 goluri în această etapă.
– a fost o etapă destul de liniștită în acte de indisciplină, centralii fiind nevoiți să arate 28 cartonașe galbene, 14 gazdelor și 14 oaspeților
– s-a acordat un cartonaș roșu, jucătorului Costinia care în minutul 41 al jocului Real Arcalia – Luceafărul Șieu a adus injurii la adresa centralului, pentru acest lucru a fost suspendat șase etape, de către Comisia de Disciplină a AJF-ului.
– tot la Comisia de Disciplină a ajuns și cazul echipei Venus Negrilești, care l-a folosit pe jucătorul Pintea aflat în stare de suspendare, jucătorul Pintea primind 500 lei amendă, delegatul echipei fiind amendat cu 1000 lei, iar jucătorul Mărincuș, care a declarat că el a intrat în joc nu Pintea, a fost suspendat șase etape.
– după cinci etape Progresul Năsăud au acumulat maxim de puncte, Progresul Năsăud, Silvicultorul Maieru, sunt echipele care n-au pierdut nici un joc, în timp ce Victoria Uriu n-a simțit încă bucuria victoriei.
Liga a V-a: Cifrele etapei a 4 -a
Sâmbătă și duminică s-au disputat jocurile etapei a patra din liga a cincea. A fost o etapă în care învingătoarele s-au impus destul de clar, doar la Braniștea și Urmeniș s-au consemnat scoruri mai strânse, în ambele jocuri gazdele au câștigat cu 4-2, după ce la pauză scorul era egal. În seria a 1-a, FC Bistrița s-a impus cu 5-2 pe terenul celor de la Rebrișoara, după 1-1 la pauză, în derby-ul seriei, în timp ce Viitorul Șieu Măgherușau învins cu 11-1 pe terenul celor din Ciceu Giurgești. În seria a 2-a, Voința Matei a produs surpriza, administrând un sec 6-0 celor de la Șieuț, echipă cu maxim de puncte înaintea acestei etape.
Cifrele etapei a treia sunt:
– s-au marcat 37 de goluri în seria a 1-a, 16 reușite de gazde și 21 reușite ale oaspeților și 23 goluri în seria a 2-a, 20 reușite de gazde și numai 3 goluri marcate de oaspeți.
– în 3 jocuri victoria a revenit gazdelor, 2 jocuri au câștigat oaspeții în seria a 1-a, 4 victorii ale gazdelor în seria a 2-a
– scorul etapei a fost realizat de Viitorul Șieu Măgheruș, 11-1 pe terenul celor de la Ciceu Giurgești în seria a 1-a și Voința Matei, 6-0 cu Olimpia Șieuț.
– a fost o etapă destul de liniștită în privința actelor de indisciplină, centralii fiind nevoiți să arate 13 cartonașe galbene în seria a 1-a, 9 gazdelor și 1 oaspeților și 17 cartonașe galbene în seria a 2-a, 8 gazdelor, respectiv 9 oaspeților.
– s-a acordat un singur cartonaș roșu, provenit din două cartonașe galbene jucătorului Simionca, care în partida Jelna – Budac a încasat 2 galbene în minutele 15 și 42.
– cinci jucători au reușit să marcheze în această etapă câte trei goluri pentru echipele lor: Lupșor și Peter de la Măgheruș, Nalați de la Tăure, Onigaș de la Buduș și Orban de la Matei.
– după trei etape avem o singură echipă cu maxim de puncte, FC Bistrița în seria a 1-a.
– două echipe din seria a 1-a: Someșul Reteag, Unirea Ciceu Giurgești nu au obținut nici un punct în patru etape.
– în patru etape în seria a 1-a nu s-a consemnat nici un rezultat de egalitate, în timp ce în seria a 2-a doar două echipe, ocupanta primului loc, Olimpia Șieuț și Voința Matei au trecute cifra 0 în dreptul rezultatelor de egalitate.
– în seria a 1-a FC Bistrița n-a cunoscut înfrângerea și două echipe: Someșul Reteag și Unirea Ciceu Giurgești n-au reușit nici o victorie, în seria a 2-a Real Teaca n-a cunoscut înfrângerea, iar AS Archiud și Inter Monariu n-au reușit nici o victorie, după patru etape.
Leon Buhai / sportulbistritean.ro
Ultimele comentarii