Chinurile (re)facerii! Gloria e din nou în grevă! Meci amical anulat!

Jucătorii Gloriei refuză din nou să se antreneze, după ce conducerea nu a reușit să le achite în această săptămână o parte din restanțele financiare, așa cum le-a promis. De două zile, Albuț, Chibulcutean, Hlinca și toți ceilalți fotbaliști din lot nu au mai călcat pe gazon și au refuzat să se deplaseze la Jucu, pentru un amical programat astăzi.

”Știm foarte bine cum stau lucrurile și de luni totul o să intre în normal. Ne întâlnim luni la ora 17.00 și vom continua pregătirea. Acestea sunt chinurile facerii. E foarte grea această reorganizare dar eu sunt convins că vom reuși”, spune Valer Someșan, directorul sportiv al echipei.

Restanțele cele mai mari sunt în dreptul jucătorilor care anul trecut au evoluat la prima echipă. Nici antrenorii nu au fost plătiți de mai bine de 10 luni. Conducătorii echipei se bazează pe promisiunea unui om de afaceri prezent la Adunarea Generală de săptămâna trecută, care a promis că va vira 100.000 de euro în conturile clubului. 

sportulbistritean.ro

 | 562 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *