"Cetate" de fier

Voința Cetate a demonstrat încã o datã cã este imbatabilã pe teren propriu. Oaspeții din Telciu au simțit pe pielea lor forța echipei
conduse de Danciu și Cilean

Deși vremea la Orhei a fost ostilã, fotbalul nu a lipsit, cei prezenți la meciul dintre Cetate și Telciu având ce sã vadã. Gazdele au fost singurele care au contat în acest meci, Negrea, Moldovan și Mãgherușan presând încontinuu poarta „bravului” Vultur. Zicem brav, deoarece numai el a fãcut ca scorul final sã nu ia conotații astronomice. Totuși, paradele lui nu s-au putut opune execuțiilor lui Mãgherușan, mai ales la golul al doilea, când mingea a intrat la vinclu, dupã ce a șters și transversala. Dupã pauzã, am asistat la un galop de sãnãtate din partea Voinței, jucãtorii gazdã dându-le emoții lui Cilean și Danciu, prin ineficiența lor în fața porții. S-a ratat din toate pozițiile. Pânã la urmã a fost nevoie de intervenția unui fundaș pentru a avea loc des-prinderea pe tabelã, noul venit Ploscar înscriind cu capul. Mãgherușan s-a dovedit a fi cel mai „lipicios” la gol, aceasta reușind sã stabi-leascã rezultatul final, tot printr-o loviturã de cap. Astfel, Voința demonstreazã cã este imbatabilã pe teren propriu și, cu cele 3 puncte acumulate, rãmâne în continu-are în urmãrirea liderului.


Victorie meritatã a echipei noastre, pãcat cã ratãm foarte mult. Am ratat și etapa trecutã și ne-a costat. Sper sã ne reglãm tirul pentru cã avem nevoie de puncte!


Dorel Cilean, antrenor Voința

 | 216 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On