Albuț ”“ atât faza primului gol cât și faultul de la 11 metri au venit de pe 6 metri. Poate nu era rău dacă ieșea pe centrări la ambele faze. Nota 5
Homei ”“ cu excepția faultului de 11 metri a jucat destul de bine. Evident, încă nu își găsește locul. Nota 5,5
Frăsinescu ”“ aceeași nesiguranță, același joc parcă improvizat pe o linie de fund parcă prea avansată. Nota 5
Alin Rus ”“ mai bun ca în meciurile precedente, însă departe de forma de altădată. Nota 5
Dinu Sănmărtean ”“ cam multe centrări de pe partea lui. Nota 5
Săceanu ”“ inexistent, dar menținut în teren până la final. Nota 4
Achim ”“ ne-am plictisit să-l tot criticăm și doar nu-i vina lui, ci a celor care insistă să-l folosească. Nota 4,5
L. Sănmărtean ”“ a alergat cât în două jocuri, dar a pierdut multe mingi. S-a scos cu golul. Nota 6,5
Velcovici ”“ chiar să nu găsești, nea Sandule, alt mijlocaș mai bun ca el? Caută pe la Romuli, pe la Dumitra sau Mărișelu și sigur o să găsești. Nota 5
Hora ”“ ia mai lăsați-l și pe bancă pe Horică, prea multe șanse i-ați dat și el nimic. Nota 5
Coroian ”“ ca orice mare jucător la final de carieră, nu mai are reacțiile de altă dată. L-a scăpat pe Forminte din marcaj, deși bine a venit cu el la corner. Nota 4,5
Neagu ”“ fu și el pe-acolo și avu un șut din careu. Nota 5
T. Moldovan ”“ nu ne-a arătat încă mai nimic. Nota 5
Keita ”“ nu-i place să fie introdus pe final de meci. Ia încercați-l titular. Poate se sperie de tot și pleacă. Nota 5
Ultimele comentarii