Gloria e în Liga a 2-a dar se află oarecum pe un drum normal, ținând cont de problemele financiare prin care a trecut în ultima perioadă. Are doi antrenori tineri, care vor să facă performanță și care au fost tot timpul devotați clubului. Gloria are un lot subțire, la prima vedere, fără nume sonore și nici rezultatele din pregătiri n-au fost foarte bune.
Dar proiectul e la început de drum. Combinația între bistrițeni aflați la final de carieră și tineri este, oricum am zice, mai bună decât combinația între străini slabi și români slabi, cum era pe vremea lui Nae Manea. Și presiunea pe echipă e mai mică acum. Lumea simte că echipa trece printr-un moment greu, de reconstrucție și parcă are mai multă răbdare.
Gloria are liniște și timp, mai mult decât avea în ultimele sezoane. N-are bani mulți, dar conducătorii lasă senzația că știu ce fac, din punct de vedere financiar. Au redus cheltuielile și se mențin pe linia de plutire.
"Timpul le va rezolva pe toate", e vorba celebră a lui JeanPădureanu, care acum pare ieșit din peisajul echipei. Cu timpul vom vedea dacă asta e varianta bună, dar cred că Gloria trebuie să procedeze așa de multă vreme. Echipa s-a agățat de mirajul rămânerii în Liga 1 fără a avea o bază solidă, fără a avea un proiect, fără a avea bani sau jucători. Dar vine o vreme când toată lumea cade, când toți trebuie să o ia de jos, să-și facă un plan pentru a se ridica. A fost și cazul Gloriei, echipa care nu retrogradase deloc în 20 de ani. A făcut-o apoi, de două ori, în 3 ani, și din cauza datoriilor și sportiv.
Și, culmea, n-a fost un capăt de țară, n-a murit nimeni, lumea merge mai departe. Și Gloria trebuie să meargă mai departe. E nevoie de răbdare, de meciuri la matineu, de încercări după încercări pentru a găsi 11-le ideal, de dorința unor jucători de a prinde ultimul tren spre fotbalul mare. Da, vrem promovare, dar, înainte de asta, vrem să vedem un proiect sănătos, un fotbal sănătos la Bistrița. Vrem să vedem că Bistrița mai poate scoate jucători talentați, că lumea mai vine pe stadion (deși asta e din ce în ce mai greu), vrem să vedem că echipa progresează de la meci la meci. Nu de altceva, dar ar fi culmea să ne facă Olguța într-un domeniu pe care l-am stăpânit excelent atâția ani.
Augustin Danci
Ultimele comentarii