Din anul 2000, sportivul care a obținut o medalie de aur, argint sau de bronz în probele individuale sau pe echipe din cadrul Jocurilor Olimpice sau o medalie de aur la Campionatele Mondiale și Europene de seniori are dreptul, după retragerea din activitate, la o rentă viageră. Valoarea acesteia depinde de performanțele obținute.
Acum, beneficiază de prevederile acestei legi 508 persoane, care încasează lunar între 2.996 și 13.052 lei.
Dintre sportivii bistrițeni, doar Gabi Szabo, Mihaela Șteff – Meruțiu și Mărioara Munteanu Popescu primesc rentă viageră.
În octombrie, fosta atletă a încasat 10.993 de lei, iar fosta jucătoare de tenis de masă și fosta campioană europeană la haltere au luat câte 4527 de lei.
Cele mai bine plătite sunt fostele mari gimnaste Nadia Comăneci, Daniela Silivaș și Simona Amânar, care primesc maximum cât prevede legea. (circa 2.900 euro).
Vezi AICI care sunt sportivi ce primesc aceste rente și cât au încasat între lunile iuni și octombrie 2016.
Cum se calculează renta viageră
Potrivit Legii nr. 69/2000, renta viageră se calculează astfel:
În funcție de nivelul performanței sportive, din renta viageră, calculată potrivit prevederilor alin. (2), drepturile lunare se acordă din 1,5 salarii medii brute pe economie, după cum urmează:
a) – 100% pentru prima medalie de aur obținută la jocurile olimpice;
a) – 80% pentru prima medalie de argint obținută la jocurile olimpice sau pentru prima medalie de aur obținută la campionatele mondiale;
a) – 70% pentru prima medalie de bronz obținută la jocurile olimpice sau pentru prima medalie de aur obținută la campionatele europene;
b) 50% din valoarea indemnizației corespunzatoare cuvenite potrivit lit. a) pentru următoarele medalii de aur obținute la jocurile olimpice, campionatele mondiale sau campionatele europene.
(6) Pentru sportivii care cumulează titlul de campion olimpic și cel de campion mondial sau european ori titlul de campion mondial cu cel european renta viageră acordată pentru cea mai bună performanță se cumulează cu cea pentru performanța inferioară, potrivit nivelurilor prevazute la alin. (5) lit. b).
Ultimele comentarii