Casă de piatră, Ovidiu Fătu!

De abia întors de la Botoșani, unde sportivii lui au obținut 12 medalii la Campionatul Național de haltere pentru juniori II și copii, Ovidiu Fătu a schimbat treningul de antrenor cu costumul de mire și sâmbătă s-a prezentat împreună cu aleasa inimii, Gabriela Avram, în fața ofițerului de stare civilă din cadrul primăriei Bistrița pentru a oficia căsătoria civilă.

Ovidiu Fătu este primul halterofil bistrițean care a devenit campion mondial, în anul 1994 la Campionatul Mondial din Jakarta, Indonezia. În prezent activează ca antrenor la CSM Bistrița și antrenor al Centrului Olimpic de juniori. Ovidiu și Gabriela, care este de profesie educatoare, și-au unit destinele după o prietenie care durează de  cinci ani.

Leon Buhai / sportulbistritean.ro 






 | 1.833 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *