Cârstea, al 12-lea sezon al său la Gloria

După ce Sabău s-a gândit și s-a răzgândit, refuzând oferta lui Pădureanu de a continua la Gloria, Comitetul Director întrunit la finalul săptămânii trecute a hotărât să-l aducă înapoi pe Constantin Cârstea, cel care îi predase ștafeta moțului în 2005. Cârstea a acceptat imediat propunerea de a prelua echipa bistrițeană și ieri a fost prezent la primul antrenament după 4 ani. Cârstea ocupă funcția de director tehnic, dar va fi cel care se va implica direct în toate problemele tehnice ale echipei. Conducătorii mai insistă încă să-l aducă și pe Balaur, dar ar prefera ca fostul secund al Gloriei să vină de la Timișoara cu câțiva jucători după el, aceia pe care i-a avut la Buzău. Situația aceasta pare greu de realizat, dar nu imposibil. Oricum, Cârstea are ajutoare de nădejde, pe Cristian Coroian, Sandu Negrean și Aurel Nalați.

Constantin Cârstea a antrenat echipa bistrițeană timp de 11 sezoane, între 1992-2002 și în 2004-2005. Palmaresul său la Gloria cuprinde 321 meciuri, 136 victorii, 43 egaluri, 142 înfrângeri, golaveraj 474-474, cu un total de 425 puncte câștigate. Avându-l pe Constantin Cârstea pe banca tehnică, Gloria Bistrița a reușit cele mai mari performanțe din istoria sa: câștigarea Cupei României în 1994, debutul în cupele europene, celebrele meciuri cu Real Zaragoza și Fiorentina.

Carte de vizită

”¢ Constantin Cârstea are 58 de ani și s-a născut la Pitești

”¢ a jucat fotbal numai la FC Argeș, între anii 1963-1984

”¢ a început să antreneze mai întâi ca secund al marelui Dobrin, apoi a devenit principal la Pitești

”¢ în 1988 a fost numit președinte la FC Argeș

”¢ a mai antrenat Dacia Pitești, FC Scornicești, FC Olt, Metalurgistul Slatina, Cimentul Fieni, Gloria Buzău

”¢ între 1992 și 2002 a stabilit un record greu de egalat în fotbalul românesc, 10 sezoane consecutive pe banca Gloriei; din octombrie 1995 până în octombrie 1996 a avut o întrerupere la Bistrița, perioadă în care a salvat Argeșul de la retrogradare și l-a lansat pe Adrian Mutu la prima echipă piteșteană

”¢ a obținut două titluri naționale ca jucător la FC Argeș și o cupă a României ca antrenor la Gloria.

”¢ Cea mai bună clasare la Gloria: locul 5 în 1993

 | 288 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On