Carmen Mican:„Sper să fi văzut toată lumea cât s-au dăruit”

 

Antrenoarea grupării bistrițene de handbal feminin, carmen Mican, și-a felicitat jucătoarele la finalul partidei cu HC Sebeș, câștigată de CSM cu 23-22.

„A fost greu, dar le felicit că au pus în practică tot ce am pregătit la antrenamente. Sper să fi văzut toată lumea cât s-au dăruit atât pe atac, cât și în apărare”, a spus carmen după meci.

Aceasta a remarcat victoria în condițiile în care „a fost o vară foarte grea, în care a trebuit să ne pregătim cu ce am avut, fără transferuri și cu multe jucătoare accidentate. N-am avut schimbări așa cum au avut adversarele noastre. E foarte greu ca antrenor să ai doar 9 senioare în lot, din care pe 3 nu te poți baza”.

sportulbistritean.ro






 | 1.188 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *