Bucuria fotbalului, neprețuită

Ne-au arătat că nimeni nu e invincibil, ne-au arătat că diferența de valoare există doar în teren și că dacă vrei, poți să bați pe oricine. Ne-am arătat că ambiția și încrâncenarea pot învinge uneori vedetismele și talentul. Jelna și Livezile ne-au arătat, în ziua alegerilor europarlamentare, că fotbalul înseamnă spectacol. Au jucat pentru cupă, pentru onoare, pentru primarii și pentru comunitățile locale care susțin echipele și nu în ultimul rând, pentru spectatorii veniți la meci. Cu șapte goluri, cu ratări incredibile, cu parade senzaționale ale portarilor, cu nervi întinși la maxim și cu un dramatism dus la extreme, finala a fost probabil cel mai frumos meci din acest sezon. Sava, prin mutările făcute pentru a deruta spionii din Maramureș, și-a păcălit propria echipă, proprii fundași fiind năuciți de soarele de afară și de viteza lui Șomodi. Și-a adus apoi echipa la forma în care funcționează și jocul s-a schimbat radical, ceasul elvețian din Livezile începând să ticăie. De cealaltă parte, Jelna, cu jucători bine înfipți în teren și în coasta adversarilor și care s-au agățat de fiecare minge, a arătat ca o echipă gata să muște la fiecare fază. Și cele două au îmbinat un meci ce și-a meritat din plin denumirea de finală. Într-o zi în care românul era chemat la urme, să-i voteze pe Vadim, pe Becali sau pe EBA, într-o zi care trebuia să fie istorică dar a fost cam ignorată de români, fotbalul a fost cea mai bună alternativă pentru noi, cei care am ales altceva. Pentru golurile unui jucător de 20 de ani care ar trebui să viseze la mai mult, pentru egalarea din ultimul minut, când se pregătea masa de premiere, pentru paradele lui Pop, pentru adrenalina primarului din Jelna, pentru golul fabulos al lui Tot și pentru spectatorii care au cântat într-una la peste 30 de grade. Pentru toate astea, care deși fac parte dintr-un eșalon inferior și s-au petrecut într-o comună, la țară, merită să mergem la fotbal, să simțim fotbalul și să scriem despre fotbal. Pentru celelalte, există ignoranții, care trec toată viața pe lângă fenomen, nu-l văd și trăiesc degeaba.