Marius Curtuiuș, cea mai mare speranță a fotbalului bistrițean din ultima vreme, pare să fi intrat în dizgrația antrenorului Ioan Ovidiu Sabău. După câteva meciuri amicale în care a fost folosit titular și chiar a marcat un gol, Curtuiuș a fost pus pe lista de transferări. El va împlini în vară 20 de ani și a jucat până acum la grupele de copii, juniori și tineret ale Gloriei. A jucat câteva minute și în prima ligă, în sezonul 2007-2008, dar în turul acestui campionat nu a evoluat deloc. Chiar dacă nu există informații oficiale, se pare că alături de el pe lista de transferări au mai fost puși Borbely, Vagner și Trtovac. Dacă ultimul a jucat mai puțin la prima echipă și nu a dat randamentul scontat, primul a fost golgeterul echipei până s-a accidentat, iar cel de-al doilea a fost selecționat recent în lotul de tineret.
| 295 vizualizări
Ultimele comentarii