Bogdan Onul e unul dintre jucătorii de perspectivă ai fotbalului bistrițean. Nu a împlinit încă 15 ani, dar se afirmă tot mai tare pe zi ce trece. Recent, a fost convocat la naționala under 15, pregătită de Dumitru Uzunea. Acțiunea tricolorilor cei mai mici s-a încheiat cu un meci în compania unei selecționate formate din jucători bucureșteni. Onul a marcat 3 goluri în această partidă și a fost remarcat de toți cei prezenți la meci.
“E un jucător care merită toată atenția. De altfel, Cristian Coroian și Sandu Negrean l-au chemat deja la antrenamentele echipei mari. Am mare încredere în el, fiindcă e un copil cu multe calități”, spune Dinu Vlad, antrenorul care l-a descoperit și care îl pregătește la juniorii Gloriei.
sportulbistritean.ro
Ultimele comentarii