Paul Anton a revenit în echipa lui Edi Iordănescu după o perioadă bună în care a fost accidentat. El a jucat titular în etapa a 3-a din Liga 1, însă Pandurii a scos doar un egal la Voluntari, 0-0.
Mijlocașul crescut la Inter Viișoara a avut o evoluție modestă, cu multe pase greșite și șuturi imprecise, dar are circumstanțe atenuante din cauza căldurii și a pregătirii incomplete în care se află. În cealaltă echipă, Gabriel Deac a intrat în ultimul minut de joc și nu a avut timp să conteze în jocul celor de la Voluntari.
Cristi Ganea a jucat destul de bine în partida Viitorul – Dinamo 1-1, pe care echipa lui Hagi merita să o câștige. Bistrițeanul, și el crescut tot la gruparea lui Aurelian Băbuțan, a fost în centrul unei faze în care centralul trebuia să arate penalty. Ganea a preluat o minge în careu și a fost luat cu fulgi cu tot de Feussi, arbitrul considerând că dinamovistul a atins mai întâi mingea.





Ultimele comentarii