Gabriel Deac și Alex Târnovan sunt doi dintre cei 5 jucători bistrițeni care joacă în acest sezon în Liga 1. Au fost legitimați prima dată de Leon Buhai, la Sporting Bistrița, apoi au evoluat împreună la juniorii republicani ai Școlii lui Hagi, iar acum joacă la Voluntari- primul, și la Steaua – cel de-al doilea.
Gabriel Deac a fost adus la fotbal de antrenorul Ianos Bartha. Avea 7 ani, era în clasa întâi și îl chemase profesorul la o selecție. După o vreme, Bartha s-a pensionat și a lăsat grupa în aer. Însă microbul era inoculat în micuțul Gabriel. Care locuia în apropierea zgurii de lângă sala Polivalentă, unde Anghel Lăcătuș antrena o altă grupă de copii. S-a integrat repede și a atras atenția altui antrenor, Leon Buhai, care își pregătea o grupă pentru Memorialul Gheorghe Ola.
S-a transferat astfel la Sporting Bistrița și vreme de 5-6 ani a jucat acolo, ajungând până în finala competiției amintite, cea mai importantă rezervată copiilor. Trecând la juniori, a atras atenția loturilor naționale și apoi a Școlii de Fotbal Gheorghe Hagi. A fost campion la juniori A, apoi s-a transferat la Voluntari în Liga a doua și acum iată-l în Liga 1. Astăzi are meci greu la CFR, în etapa a 4-a, cu începere de la 18:30.
Fratele lui de cruce, Alex Târnovan a devenit între timp un pic mai cunoscut, după un transfer la Steaua și un gol la debut. Antrenorii Reghekampf și Neubert, și ei „bistrițeni” pentru o scurtă perioadă, l-au promovat la echipa mare dup ce se remarcase în UEFA Youth League.
A debutat în 2012 în Divizia A, la Viitorul Constanța, apoi a trecut pe la Mediașul lui Horoba iar acum e din nou în lotul Stelei. Și, poate îl vom vedea la Botoșani, mâine, în etapa a 3-a, de la ora 21.00.
|
|
|||||
|
Vi 31.07.15 |
CFR Cluj |
|
|||
|
Vi 31.07.15 |
Chiajna |
|
|||
|
Sa 01.08.15 |
Pandurii |
|
|||
|
Sa 01.08.15 |
FC Botosani |
|
|||
|
Du 02.08.15 |
Astra Giurgiu |
|
|||
|
Du 02.08.15 |
ASA Tg. Mureș |
|
|||
|
Lu 03.08.15 |
Dinamo |
|
|||








Ultimele comentarii