Un proiect îndrăzneț, dar așteptat de multă vreme de cei implicați în handbalul feminin bistrițean începe să prindă contur. Bistrița va avea, începând din toamnă, o echipă de handbal feminin. Proiectul este inițiat de directorul CSM-ului, Adrian Moldovan, împreună cu directorul LPS-ului și cu antrenorul Iuliu Crăciun. Echipa va fi susținută financiar de către Primăria Bistrița.
CSM-ul dă băieții pe fete
Un prim pas important în înființarea unei echipe de handbal feminin de senioare a fost făcut. Clubul Sportiv Municipal a depus un proiect de finanțare a acestei echipe. Proiectul a fost aprobat deja în comisii și va trece aproape sigur și în ședința de Consiliu Local. Astfel, noua echipă de handbal feminin va primi 1,4 miliarde lei vechi de la bugetul local, se va numi CSM Bistrița și va evolua din toamnă în Divizia A de Handbal feminin. ”În cazul în care nu voi mai fi director la CSM, sper să se continue acest proiect. Dacă voi continua în această funcție, vreau să formăm o echipă unde să evolueze junioarele de la LPS pentru a nu mai pleca în altă parte. După 3-4 ani, ne gândim să aducem și jucătoare cu experiență, pentru a putea spera la o promovare. O să încercăm să aducem și firme, sponsori la echipă” declară Adrian Moldovan. Acesta mai spune că CSM-ul nu va mai susține, în acest caz, echipe de handbal masculin.
Primarul vrea să vadă echipa în Cupele Europene
Un susținător al acestei echipe de handbal feminin este primarul Bistriței, Ovidiu Crețu. Acesta a declarat încă de anul trecut că se dorește înființarea unei echipe de handbal feminin. Acum, când comisia de sport, unde a fost președinte, a aprobat banii pentru handbalul feminin, Crețu este optimist și crede că echipa ar putea juca în viitor și în cupele europene. ”Este un proiect interesant, care vine să valorifice potențialul uman pe care îl avem, referitor la handbalul feminin. Nu avem deocamdată echipă de seniori dar avem echipe foarte bune de junioare și antrenori foarte buni. Cred că valorificarea acestui potențial la nivelul municipiului va duce la înființarea unei echipe foarte bune. Am purtat discuții cu antrenori care mi-au explicat că la potențialul pe care îl avem, putem avea chiar și meciuri internaționale” a declarat Ovidiu Crețu.
Crăciun va fi antrenorul echipei de fete
Antrenorul echipei de fete va fi Iuliu Crăciun. Cel mai titrat antrenor de fete pe care l-a avut Bistrița în ultimii ani va pregăti echipa de senioare. Crăciun a vorbit, în cadrul emisiunii Corner de la TV Bistrița, despre noua echipă de handbal. „Practic, după 8 ani de când s-a desființat echipa de handbal feminin, apare alta. Eu cred că Bistrița merită o asemenea echipă și sper să nu fie doar un foc de paie. Eu o să mă ocup de pregătirea fetelor, de ceea ce înseamnă jocul echipei. Cred că dacă vom avea susținerea financiară, în doi ani de zile putem ajunge în Liga Națională. Bineînțeles că vom aduce și jucătoare cu experiență, care au plecat de la Bistrița” a declarat Iuliu Crăciun.
Ultimele comentarii