"Bistrița merită mai mult în ce privește handbalul"

Cristian Gațu, președintele Federației Române de Handbal, susține orașul nostru în ce privește viitoarele proiecte legate de handbal

      Domnule Cristian Gațu, cum vi s-a părut jocul de la Bistrița?
Jocul de la Bistrița, ca și cele de la Cluj, sunt jocuri de pregătire folosite de ambele echipe pentru menținerea tonusului de concurs, atât de necesar în vederea Jocurilor Olimpice. Se cunoaște de către ambele tabere că meciul decisiv se va juca la Beijing, astfel încât în aceste amicale își iau măsuri de precauție, joacă mai ascuns, nu-și folosesc tot arsenalul tehnic și tactic de care dispun. Noi am jucat fără Luminița Huțupan, fiindcă antrenorii au rotit toți portarii în aceste meciuri. De asemenea, echipa nu a avut două piese importante în mecanismul nostru, Neagu și Gâlcă, ultima fiind, incontestabil, cel mai bun pivot din lume. Dar și norvegiencele au avut două absențe importante, și nici în celelalte amicale nu vor juca în garnitură completă. Dar, ca meci de pregătire, a fost foarte bun, în vederea marii competiții la care echipa noastră se va deplasa în mod cert pentru a urca pe podium.
      Cum de ați ales Bistrița ca loc de desfășurare al acestui amical?
Bistrița e un centru în dezvoltare, în care noi vrem să investim, deocamdată moral, prin sprijinul pe care îl acordăm mutând aici unele jocuri destul de importante și cu actori de renume. Nu e prima dată când facem acest lucru și, cu siguranță, nici ultima. Prezența numeroasă și entuziastă a publicului bistrițean demonstrează că nu am greșit făcând acest lucru.
      Cum vi se par condițiile de aici?
Condițiile sunt bune, însă Bistrița, ca și multe alte orașe, merită o sală mai mare.
      Căldura din sală credeți că a afectat calitatea jocului?
În mod cert. Și mai ales jocul nostru, fiindcă norvegiencele vin de la frig și își doresc foarte mult să fie cald. Însă ambele echipe au acuzat căldura, dar acest lucru nu strică nota în care Bistrița a organizat acest meci.
      Bistrița a avut anul acesta o campioană națională la junioare și dă mereu multe talente handbalului românesc. Nu credeți că ar merita să aibă o echipă de senioare?
După Olimpiadă, fiindcă sunt obligat să merg, deși nu mă gândesc cu multă plăcere la avion, mă voi prezenta la toți președinții de consilii județene cu rugămintea de a adera la un proiect al Federației, cu privire la dezvoltarea sportului juvenil. Acest proiect se referă la înființarea și finanțarea de către consiliile județene, în paralel cu Federația Română de Handbal, a unor centre zonale de selecție, inițiere și pregătire a tinerelor și tinerilor handbaliști. E un proiect greu, dar care garantează o selecție și o depistare a tuturor talentelor din țară și o bază de selecție mult mai bună pentru viitor. În acest sens, o clauză care se va pune este ca în mod obligatoriu de la anul fiecare județ să înscrie o echipă de seniori, respectiv senioare în Divizia B. Noi trebuie să înființăm la bază o altă divizie decât Liga Națională și Divizia A, astfel încât să aibă unde juca tinerii care termină junioratul. Deci, ca să vă răspund la întrebare, ne gândim la astfel de proiecte și, evident, Bistrița merită mai mult în ce privește handbalul.

Cristian Gațu, o legendă a handbalului românesc

Istoria handbalului mondial masculin are în persoana românului Cristian Gațu (născut la 20 august 1945) un campion al driblingului și paselor imprevizibile, considerat de mulți specialiști drept cel mai bun jucător din lume în anii ”˜70. Cu Gațu pe teren, naționala României avea să câștige de două ori titlul suprem, rezultate ce se adaugă celorlalte două titluri mondiale cucerite anterior de tricolori (1961 si 1964), într-o perioadă în care handbaliștii din Carpați „făceau legea”, cum se zice, în sportul cu mingea mică.

Fiul reputatului gazetar sportiv din perioada interbelică, Petre Gațu, campionul mondial de mai târziu a debutat în sport la echipa de fotbal „Tânărul Dinamovist”, în anul 1953. Până în anul 1963 i-a avut colegi în sportul-rege, între alții, pe Radu Nunweiller și Mircea Stoenescu. Prima întâlnire cu handbalul s-a produs ceva mai târziu, în 1958, când a fost remarcat de Francis Spiel.

În 1963, Gațu a schimbat, definitiv, mingea de fotbal cu cea de handbal, fiind legitimat la Rapid, apoi la Știința. A urmat debutul la naționala de tineret (1964) și legitimarea la Steaua București, echipă la care avea să cunoască gloria sportivă. Cristian Gațu a avut privilegiul de a-și face ucenicia cu nume de referință ale handbalului românesc și mondial: Moser, Ivănescu, Redl, Hnat (campioni mondiali la Dortmund și Praga), fiind mai apoi coechipier cu Oțelea, Gruia, Penu, Kicsid, Gunesch, Ghiță Licu, Samungi și Birtalan, alți jucători de legendă ai handbalului românesc.

Palmaresul lui Cristian Gațu, supranumit „magicianul semicercului”, este impresionant: dublu campion mondial (1970 si 1974), medaliat cu bronz la CM din 1967, un loc doi și un loc trei la JO (1976, respectiv 1972), un trofeu continental câștigat cu Steaua (1977), plus un titlu mondial la tineret (1967). Retras din handbalul mare la 33 de ani, Gațu avea să fie o perioadă antrenor și jucător în Italia. În 1983, revine la Steaua ca instructor, iar între 1984 și 1989 a îndeplinit funcția de secretar al grupării din Ghencea. 
Fostul mare handbalist a mai fost și vicepreședinte al COR, iar în prezent ocupă funcția de președinte al FRH, la al treilea mandat.

 | 272 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On