Bistrița, în elita Europei la minifotbal! Extratereștrii, bronz național și calificare spectaculoasă în Liga Campionilor!

Bistrița confirmă din nou că este o forță pe harta minifotbalului românesc. După ce au dominat autoritar Campionatul Municipal, echipa Extratereștrilor a reușit o performanță remarcabilă la Campionatul Național desfășurat recent la Târgu Jiu, întorcându-se acasă cu medaliile de bronz și, cel mai important, cu biletele pentru Liga Campionilor.

Bistrițenii au abordat competiția cu încredere și au făcut o demonstrație de forță încă din faza grupelor, pe care au trecut-o cu un bilanț impecabil: trei victorii din trei meciuri. Parcursul a continuat spectaculos și în fazele eliminatorii, echipa reușind să ajungă până în careul de ași al competiției.

Semifinala a reprezentat, poate, cel mai greu moment al sezonului. În fața celor de la Tazmannschaft București (viitoarea campioană națională), „Extratereștrii” au avut parte de o primă repriză neobișnuit de slabă, intrând la cabine conduși cu 4-1. Deși trupa lui Radu Burciu a revenit cu determinare în partea secundă, reducând din diferență, bucureștenii au gestionat avantajul și s-au impus cu 6-3.

Bistrițenii nu au lăsat această înfrângere să îi doboare. În finala mică, aceștia au oferit o lecție de fotbal celor de la Lisnic Iași, impunându-se fără drept de apel cu 3-0 și asigurându-și locul 3 pe podiumul național.

Drumul spre Barcelona

Performanța de la Târgu Jiu aduce o recompensă uriașă: calificarea în Liga Campionilor (EMF Champions League), competiție ce va avea loc la Barcelona în luna septembrie.

Drumul spre Europa a fost facilitat de un context favorabil. România beneficiază de două locuri în cea mai importantă competiție continentală. Deoarece Nova Vita Târgu Mureș, câștigătoarea ediției trecute de Champions League, avea deja locul asigurat din oficiu și a ajuns și în finala Campionatului Național, acest statut a permis „Extratereștrilor” să ocupe poziția calificabilă.

Recunoaștere și pentru arbitrajul bistrițean

Succesul delegației din județul nostru nu s-a oprit la nivelul echipei. Arbitrul bistrițean Paul Tămaș, recunoscut drept unul dintre cei mai valoroși „centrali” din România, a primit onoarea de a conduce la centru finala mare a Campionatului Național, o confirmare a valorii sale incontestabile în acest fenomen sportiv.

Cu două finale naționale bifate până acum, „Extratereștrii” rămân una dintre cele mai titrate echipe din țară și continuă să țintească marele trofeu, demonstrând că sunt capabili să se bată de la egal la egal cu orice adversar.

Meritul esențial în susținerea acestei echipe îl are finanțatorul Ioan Runcan, administratorul firmei Runcan Construct. Cu ambiție și consecvență, Runcan conduce această grupare de peste 10 ani, exclusiv cu fonduri proprii, uneori cu piedici stupide puse de cei din Federația Română de Minifotbal, care deseori nu-i înțeleg aportul la evoluția acestui sport în România.

Lotul care a adus performanța:

  • Jucători: Trif, Cămărășan, Dospinescu, Halas, Dobrea, Obadă, Akari, Suciu, Lascu, Sulici, R. Runcan, Tiron, Miholca, Blaji, Cojocaru.
  • Antrenor: Radu Burciu

Rezultate:

  • Extratereștrii – Lisnic Iași: 3-0
  • Tazmannschaft București – Extratereștrii: 6-3
  • Phoenix Jilava – Extratereștrii: 0-1
  • Studenții Cluj-Napoca – Extratereștrii: 1-7
  • Extratereștrii – Nordic Baia Mare: 5-3
  • Extratereștrii – Power Satu Mare: 2-1

Felicitări, Extratereștrilor, și mult succes la Barcelona!

 | 378 vizualizări

Author: Adrian Linca

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *