Berbecar a luat aur la Internaționalele de la Ploiești

Rezultate foarte bune pentru sportivii români la a 51-a ediție a Campionatului Internațional de gimnastică al României de la Ploiești. Românii au dominat competiția și au câștigat locul I la toate cele 10 aparate. Sportivii bistrițeni ai Liceului cu Program Sportiv au avut și ei evoluții foarte bune. Marius Berbecar a obținut medalia de aur la paralele în timp ce un alt bistrițean, Cristian Bățagă, s-a clasat pe locul al doilea la sărituri.

Antrenorul LPS-ului, Augustin Pop, consideră că rezultatele obținute de sportivii români sunt foarte bune. ”Aceste rezultate sunt foarte bune, având în vedere în ce perioadă s-a desfășurat competiția. Până la Mondialele din luna septembrie mai este mult timp, în care vom mai participa la competiții”, a declarat Pop.

 | 227 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On