Cu Lucian Sănmărtean purtând tricoul cu numărul 10, Gloria s-a clasat cel mai sus în campionatul primei ligi. În sezonul 2002-2003, după multe meciuri câștigate aproape de unul singur, Sănmărtean a lăsat echipa bistrițeană pe locul 3 în clasament, după Rapid și Steaua. Suporterii Gloriei își amintesc, desigur, multe dintre golurile marcate de Lucian sau măcar secvențe din fazele create de el. Transferat în Grecia, la Panathinaikos, fostul junior al lui Constantin Sava a plecat după ce a convins pe toată lumea că se poate număra printre cei mai buni fotbaliști bistrițeni din toate timpurile.
După 6 ani în care i-a mers mai mult sau mai puțin bine în străinătate, Lucian s-a întors acasă și nu exclude varianta unui contract cu Gloria. Sigur, acum lucrurile nu mai sunt la fel ca acum 10 ani, când debuta în alb-albastru promovat fiind de la centrul de copii și juniori. Acum are o cotă, un impresar, un statut. Nimeni nu mai poate avea pretenția ca el să semneze în alb, așa cum poate ar fi făcut-o acum un deceniu. Aflat pe ultima linie dreaptă a carierei, e normal să se gândească la bani și să strângă cât de mult poate în anii care i-au mai rămas de jucat. Pe de altă parte, nici Gloria nu-l poate atrage cu un contract de începător, dar nici n-ar da prea mult, că nu prea are de unde.
Mai mult ca sigur, motivul principal pentru care n-au bătut încă palma e legat de crăițari. Gloria n-are de unde să-i ofere sute de mii de dolari, câte câștiga el pe afară și nici el nu lasă pretențiile mai jos.
Însă nu cred că e cazul să forțeze prea tare nici unii, nici alții. Și în nici un caz nu ar trebui să joace nici o tabără la cacealma. Fiindcă și Gloria are nevoie ca aerul de un mijlocaș de talia lui, la fel de mult ca și Lucian de Gloria, într-un moment în care acesta ar fi locul ideal pentru a-și relansa cariera. Ambele părți se caută una pe alta și pare să se fi întâlnit într-un moment prielnic. Ar fi păcat să nu se înțeleagă.
Ultimele comentarii