Au pus lacăt pe propriul hotel și se cazează la Diana! Gloria și-a amânat reunirea!

Acum două ierni, Gloria era în Divizia A și lega două cantonamente în Antalya. Acum e în jumătatea de jos a clasamentului Diviziei C și caută soluții pentru pregătirea de iarnă.

Fiindcă nu are bani să se cazeze nici măcar în propriul hotel de sub tribuna a doua, echipa bistrițeană se va cantona la Hotelul Diana și se va antrena pe unde va găsi condiții mai bune și mai ieftine în oraș. Reunirea a fost amînată cu o săptămână, tocmai din rațiuni economice. Gazul la stadion e tăiat din decembrie și nu era îndeplinit un minim de cerințe pentru începerea antrenamentelor. Așa încât s-a stabilit data de 26 ianuarie pentru primul antrenament.  Se lucrează acum și la un program de meciuri amicale, obligatoriu de disputat în această perioadă.

”Am avea costuri foarte mari dacă am face un cantonament la stadion. Nu ne permitem în acest moment.  La hotelul Diana e mai avantajos, chiar dacă pare greu de crezut. Cu anumite compensări, cu alimente de la unii sponsori, ne vom descurca mai bine. De altfel, am reușit să încheiem o înțelegere cu hotelul Diana pentru tot anul 2015”, spune Cristian Stanciu, președintele Gloriei.

sportulbistritean.ro

 | 523 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *