Astăzi pe aleile din parcul municipal și pe pista stadionului Jean Pădureanu s-a desfășurat faza județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la cros pentru ciclul gimnazial și liceal fete și băieți. la această competiție au participat 113 elevi de la școlile din județ: 31 la fete gimnaziu, 37 la băieți gimnaziu, 21 la fete liceu și 24 la băieți liceu. Fetele gimnaziu au alergat pe un traseu de 1200 metri, băieții gimnaziu și fetele liceu au alergat 1500 metri, iar băieții liceu au alergat 2000 metri.
Dacă la celelate discipline sportive la care s-a organizat faza județeană a ONSS-ului profesorii se plângeau că prezența este redusă din cauza faptului că elevii nelegitimați n-au nici o șansă în fața celor legitimați, la competiția de cros participarea a fost una destul de numeroasă, iar printre elevii clasați pe podium s-au aflat și 3 copii nelegitimați la ciclul gimnazial, care au fost mai buni decât elevii legitimați.
Astfel, Teodora Pârțăilă de la Cepari a terminat pe locul doi în proba de 1200 metri fete gimnaziu, Emanuel Musteață dela Sângeorz Băi și Rareș Petruț-Pop jucător de fotbal la LPS Bistrița au terminat pe locurile 2 și 3 în cursa de 1500 metri băieți gimnaziu. Primi 6 clasați în fiecare probă au primit diploma, primii 3 clasați au primit diplomă și medalie, iar cei 4 câștigători s-au calificat în faza superioară a competiției.
Rezultate:
Fete, ciclul gimnazial
Locul 1 Florentina Ciherean – LPS Bistrița, profesor Edith Magyaroși
Locul 2 Teodora Pârțăilă – Școala Gimnazială Cepari, profesor Sorin Gavrilă
Locul 3 Mihaela Țârcă – Școala Gimnazială nr. 4, profesor Tomina Petrescu
Băieți, ciclul gimnazial
Locul 1 Alexandru Hatfaludi – LPS Bistrița, profesor Edith Magyaroși
Locul 2 Emanuel Musteață – Școala Gimnazială AP Alexi Sângeorz Băi, profesor Ana Runcan
Locul 3 Rareș Petruț-Pop – Școala Gimnazială nr. 4, profesor Tomina Petrescu
Fete, ciclul liceal
Locul 1 Maria Burduhos – LPS Bistrița, profesor Edith Magyaroși
Locul 2 Andreea Diaconu – LPS Bistrița, profesor Alina Cucerzan
Locul 3 Lidia Șuto – Liceul de Arte C. Baba, profesor Paraschiva Borș
Băieți, ciclul liceal
Locul 1 Răzvan Silași – Colegiul Tehnic Infoel Bistrița, profesor Ioan Rațiu
Locul 2 Florean Bogdan – LPS Bistrița, profesor Alina Cucerzan
Locul 3 Andrei Domide – LPS Bistrița, profesor Edith Magyaroși
Sportulbistritean.ro










Ultimele comentarii