Atleții bistrițeni, rezultate bune la o etapă de Campionat Național!

Juniorii 2 și 3 de la LPS și CSM Bistrița, antrenați de Alina Cucerzan, Maria Ciobănică și Dragoș Mihali, au participat recent la etapa întâi a Campionatului Național, etapă organizată  la București.

La băieți, Ionuț Seni și Alex Vădan și-au disputat locul 4 la 3000 de metri, primul având câștig de cauză la fotografie. Ambii și-au doborât recordurile personale și au terminat pe 6 și 7 cursa de 1500 de metri. Mai bun pe această distanță a fost un alt bistrițean, Ciprian Urs, care a încheiat cursa pe 5, la prima sa participare. La juniori 3,au participat DragoșCiornei și Bogdan Hojda, primul terminând pe 13 la 800 de metri (la primul concurs de acest nivel) iar cel de-al doilea pe 3 la 3000 de metri.

La fete, Ana Băldean a prin locul 2 la 1500 și 800 m iar Larisa Ureche un loc 1 și un loc 2 la 1500 și 800 de metri, în competiția junioarelor 3.

”Dincolo de locurile ocupate, trebuie remarcați timpii de concurs, foarte buni la mulți dintre sportivi. Unii dintre ei și-au bătut recordurile personale, alții au alergat cu dezinvoltură la primul lor concurs. A fost un test important, util, care ne-a arătat că există speranțe pentru rezultate și mai bune în viitor”, a decalarat pentru sportulbistritean.ro antrenoarea Maria Ciobănică (foto cu Alex Vădan)

 

 

 | 5.388 vizualizări

Author: Adrian Linca

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *