Atletico Madrid, câștigătoarea trofeului Europa League în finala de la București, a plecat învinsă de la Bistrița acum 5 ani. În iulie 2007, pe o căldură greu de suportat, Gloria a învins echipa spaniolă cu 2-1, în turul 3 al Cupei UEFA Intertoto.
Bistrițenii au condus cu 2-0 la pauză prin golurile lui Tilincă și Zaharia, iar jucătorii antrenați pe atunci de Javier Aguirre au redus din diferență în repriza secundă prin grecul Seitaridis. Atletico a venit la Bistrița cu cea mai bună garnitură pe care o avea în acel moment, excepție făcând Fernando Torres, transferat la Liverpool.
În fața Gloriei, gruparea madrilenă a jucat cu L. Franco, Seitaridis, Perea, Eller, A. Lopez, Maxi Rodriguez, Maniche, Luccin, M. Petrov, Mista, raul garcia. După pauză au mai intrat: Jurado, Braulio și Costinia. Din echipa de atunci doar Antonio Lopez a fost prezent aseară la București, dar a fost rezervă.
De partea bistrițeană, Ioan Ovidiu Sabău a jucat cu Albuț, Frăsinescu, Abrudan, Sepsi, M. Rus, Ragipovic, Nalați, Coroian, Dobre, Tilincă, Zaharia. După pauză au mai intrat: Câju, Damian și Dumitra.
Cosmin Tilincă a fost desemnat atunci jucătorul meciului de către cotidianul AS, iar durul meciului a fost numit Frăsinescu.În partida retur, Atletico a învins cu 1-0 prin reușita lui Forlan, transferat în locul lui Torres, și s-a calificat în faza următoare.
sportulbistritean.ro





Ultimele comentarii