Asist la debut! Mihai Maxin a ajuns în Liga a doua!

Bistrițeanul Mihai Maxin urcă la un nivel superior, fiind una dintre noile achiziții ale fostei divizionare A, Pandurii Tg Jiu, actualmente în Liga a doua. A debutat cu dreptul, fiind integralist în partida de la Mioveni, unde echipa s-a impus cu un categoric 4-0, reușind și o pasă de gol. 

De mic copil a iubit fotbalul și l-a pus mereu mai presus de orice, începându-l încă de la 6 ani, la LPS Bistrița.

Cu toate că tatăl său, Cristian Maxin, cu o situație financiară bună, i-a oferit an de an un trai fără griji, peste ocean, în Statele Unite ale Americii, ambițiosul Max a preferat să-și caute singur drumul spre glorie. A luat-o pas cu pas, trecând la seniori, începând cu liga a treia. Doi ani i-a petrecut la Unirea Jucu, iar din această vară a urcat următoarea treaptă spre liga a doua și a intrat în vederile Naționalei under 21.

Timpul petrecut la Bistrița nu a fost de lungă durată, la doar 13 ani acesta plecând la Cluj cu gândul de a ajunge în fotbalul mare.

Mereu serios, muncitor și talentat, a făcut junioratul la Ardealul Cluj, cu rezultate foarte bune, având și multiple selecții la naționalele de juniori.

 Un moment important în cariera sa a fost la vârsta de 16 ani.  Plecat în probe în Italia, a ajuns la un acord cu clubul Sassolo, dar gruparea clujeană nu l-a lăsat să plece la acea vreme. Apoi a mai avut oferte și de la un alt club italian din serie B, Ternana, dar și din Ungaria, la clubul DVTK Budapesta.

 Îi urăm mult succes tânărului nostru sportiv bistrițean în cariera sa, un exemplu pentru tinerii care iubesc acest sport rege.

Bogdan Florea

 | 1.383 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *