"Nordul am fost noi" – este un titlu în Gazeta Sporturilor, legat de meciul pe care echipa de handbal feminin l-a câștigat aseară cu Danemarca, la o diferență de 7 goluri. Da, aseară, chiar am fost nordul și nu doar datorită acestei Barcelone a handbalului mondial, care este România. Aseară, nordul am fost noi și datorită lui Tibi Ușeriu, care a câștigat, adunând probabil toată căldura transmisă virtual de bistrițeni, ultramaratonul de la Polul Nord.
Tibi Ușeriu, bistrițeanul care nu demult ne spunea că s-a hotărât să participe la maratonul vieții lui, la Polul Nord, a dus acest lucru la îndeplinire. E inutil să mai vorbim de cât de greu este să faci ce a făcut Tibi, motiv pentru care doar 12 concurenți au participat. E inutil să mai spunem ce înseamnă să parcurgi 550 de kilometri, în condiții extreme, la temperaturi cu mult sub zero grade. Poate puțini dintre noi, cei care mergem cu taxi și cu mașinile de acasă la serviciu, într-un oraș mic de tot, am făcut măcar un exercițiu de imaginație și ne-am dat seama că am fi înghețat așteptând dă se dea startul. Nu sunt ipocrit să zic că, o săptămână, am stat tot timpul cu sufletul la gură să văd cum se descurcă Tibi. Ca un împătimit al sporturilor, știu că e destul de greu să intri în atmosfera unei competiții pe care nu o vezi pe viu sau transmisă la TV. Dar cred că, în sport, ca și în alte domenii, energiile pozitive ale spectatorilor se transmit și la competitori. Tibi n-a avut, acolo parte de public care să-l susțină, dar a avut acasă. Nu știu cât a simțit susținerea de pe Facebook și de pe site-uri, dar e cert că a reușit să unească oamenii. E plăcut să vezi că, timp de câteva zile, mii de oameni uită de conflicte și certuri inutile, de războiul fumători – nefumători, de scandalurile politice locale și susțin, chiar și cu un share și câteva cuvinte frumoase, un sportiv. E fain să fii pozitiv, să crezi că unul de-al tău poate fi cel mai bun, să te identifici cu cineva care își depășește condiția fizică, mentală, spirituală.
Tot aseară, naționala de handbal feminin al României a învins Danemarca la turneul preolimpic, cu un scor categoric, după ce fetele noastre au condus tot meciul la 6-7 goluri. "Pentru cine jucăm noi? Pentru noi!" – Èši se face pielea de gâină când le vezi pe fete cum se încurajează, cu 2 minute înainte de finalul partidei cu Danemarca, cu un avantaj de 10 goluri. Echipa de handbal feminin e poate singurul exemplu din sportul românesc care arată că putem fi cei mai buni din lume la ceva. Dacă la Barcelona, când nu e în formă Messi, e genial Suarez, la noi când ratează Neagu, dă 11 goluri Eliza Buceschi. România a trecut peste eșecul cu Norvegia, de la Mondiale, și-a luat revanșa și joacă tot mai bine de la meci la meci. În ritmul ăsta, avem reale șanse să luăm aurul la JO.
E greu de înțeles de ce ne place atât de mult sportul, de ce ni se face pielea de găină la meciuri și la concursuri, de ce simțim că stomacul e dat pe trepidații mari în momentele de maxim suspans. Poate pentru că sportul este despre a învinge, poate pentru că, atunci când favoriții câștigă, ai cam aceeași senzație ca la finalul filmelor în care eroul pozitiv îl învinge pe cel negativ. Despre asta e și sportul, despre eroi, despre competiție, despre bine, despre viață. Și aseară, atât handbalistele cât și Tibi ne-au oferit o lecție frumoasă. Din care, dacă trecem dincolo de niște like-uri, avem ce învăța.
Augustin Danci
| 1.564 vizualizări
Ultimele comentarii