Imaginea cu Horațiu Pașca în prim-plan, urlând ”Bistrițaaa…” în microfonul transmisiei tv, de parcă vroia să-l spargă, furios, ca și cum cineva îi furase secretele din acel time-out cu U Craiova, a făcut toți banii pe care Consiliul Județean i-a dat până acum la handbal.
Cu siguranță, mii de bistrițeni au vibrat cu el în acel moment, unii simțind, ca mine, că ar fi băgat și ei mâna prin televizor ca să participe la acel gest de încurajare pe care îl fac handbalistele înainte de a intra pe teren.
De multă vreme n-am mai auzit pe posturile naționale treburi bune cu numele Bistriței în coadă. Apărută de nicăieri, cu imaginea unei localități despre care se-aud doar prostii în ultima vreme, echipa asta de handbal nu i-a fost simpatică la început nici comentatorului de la TVR. Însă, minut cu minut, l-am simțit pe papagal (căci a comentat ca un papagal, fără să se priceapă și prea părtinitor) cum s-a lăsat cucerit de ambiția și sinceritatea echipei noastre. Mai-mai că la final nu mai contau Elisei și Zamfir, cu care avusese prea multe orgasme neterminate în prima repriză. Bistrița devenise eroina lui, echipa despre care va vorbi, cu siguranță, și în alte transmisii pe care le va face.
Asta poate face sportul și mai ales o echipă care să se identifice cu un oraș. Poate readuce demnitate și mândrie unei comunități, cocoșată de treburile zilnice, de atâta ură, dezbinare și lehamite. Poate trezi un orgoliu local aproape mort în atâta globalizare uneori idioată. Poate naște exemple și modele. Poate aduce bucurie, relaxare, divertisment. Și multe altele.
Mulți nu ne mai dăm seama de importanța sportului de performanță în viața unui oraș, fiindcă ne-am pierdut reflexul de a susține o echipă, dar și încrederea că nu ni se duc banii pe apa sâmbetei. Odată cu această formație de handbal poate înțeleg și ceilalți politicieni, alții decât Radu Moldovan, că-s obligați să susțină sportul și dacă le place, și dacă nu le place. Spun alții decât Radu Moldovan, fiindcă el știe bine care-i treaba cu mișcarea și, în plus, are și cojones, fiind singurul care și-a asumat bărbătește să sprijine mișcarea sportivă bistrițeană.
”Aș semna pentru toți banii necesari ca guvernul să cumpere Cumințenia Pământului și apoi aș aștepta să fac pușcărie”, scria CTP într-un editorial de zilele trecute. Încerca să explice importanța sculpturii lui Brâncuși pentru români și lipsa de asumare a guvernanților în unele momente extrem de importante din viața țării.
Parafrazându-l, aș fi în stare să spun că în locul primarului aș da bani mulți la toate sporturile, aș susține o echipă de fotbal măcar în liga a doua, aș face terenuri gratuite între blocuri, aș face și-un stadion nou, și-apoi aș aștepta să fac închisoare.
Adrian Linca
Ultimele comentarii