– arbitrul Călin Sângeorzan, bătut crunt la Ciceu Giurgești, pare să fie și victima jocurilor de culise dintre candidatele la promovare Feldru și Romuli, cu complicitatea Asociației Județene de Fotbal
Etapa a 9-a din Liga a 5-a a scos la iveală o parte din mizeria în care se complace fotbalul bistrițean. Un arbitru de 22 de ani, Călin Sângeorzan, a fost bătut cu bestialitate la Ciceu Giurgești, într-un meci cu Prosomeș Feldru. Centralul a fost bănuit de gazde că ține cu oaspeții, cărora le-a acordat un 11 metri în minutul 50, la scorul de 1-1. Era minutul 50 al partidei, ultimul al meciului, fiindcă partida nu s-a mai reluat după ce Sângeorzan a fost făcut KO. Jucătorul Constantin Costea a fost primul care i-a aplicat o corecție arbitrului un pumn sănătos în bărbie. Apoi au tăbărât pe el și alți jucători, care l-au lovit, înjurat și amenințat din toate unghiurile. Arbitrul a vrut să se refugieze la vestiar, dar pe drum a mai primit un pumn sănătos, în același loc, de la alt jucător, Liviu Clapa.
Cu maxilarul rupt, s-a baricadat în vestiar. ”După ce am intrat în vestiar am închis ușa și am încercat să blochez cu un scaun intrarea jucătorilor care mă urmăreau. Aceștia au forțat ușa, lovind-o cu picioarele și pumnii aproximativ 5 minute”, scrie tânărul arbitru în raportul suplimentar pe care l-a depus la AJF. De-abia în acest moment a intervenit agentul de poliție aflat la fața locului, care a calmat spiritele în cele din urmă. Călin Sângeorzan a reușit să plece cu greu din Ciceu Giurgești, localitate de care își va aduce aminte toată viața.
Ciobănică, omul din umbră
Ce i-a determinat pe localnicii din Ciceu Giurgești să reacționeze cu atâta violență? E o întrebare de care nu e străină nici Asociația Județeană de Fotbal, care a
schimbat arbitrul delegat inițial, inflamând spiritele înainte de joc. Responsabilul cu delegările, Ioan Ianul, recunoaște că inițial a fost numit un alt arbitru la acest meci, Gabriel Gotea. Și că, la intervenția arbitrului Daniel Ciobănică, președintele comisiei, Victor Ciocan, l-a înlocuit cu Călin Sângeorzan. Justificarea oficială e că Sângeorzan e arbitru divizionar și că la acest meci se impunea un central foarte bun. Gurile rele spun însă că Ciobănică ar fi omul echipei din Romuli, contracandidată cu Feldru la promovare. Gruparea din Romuli s-ar fi temut că arbitrul inițial, Gotea, ar fi putut fi corupt de cei din Feldru și că de aceea ar fi insistat pentru Sângeorzan, prin Ciobănică. Cert este că schimbarea arbitrului i-a iritat pe localnicii din Ciceu, care au asociat si numele arbitrului cu cel al primarului echipei oaspete, Sângeorzan. Un 11 metri împotriva lor a fost scânteia ce a dus la violență.
Cine este Călin Sângeorzan
Călin Sângeorzan este recunoscut ca unul dintre cei mai corecți arbitri din județ. A terminat Liceul Liviu Rebreanu și e student în anul 3 la Facultatea de Științe Economice a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca. A promovat anul trecut în Liga a treia, cu 10 la proba teoretică. Este unul dintre cei mai promițători arbitri din județ, remarcându-se prin onestitate și corectitudine în partidele la care a fost delegat.
A fost operat la Cluj
Călin Sângeorzan a fost internat la o clinică din Cluj unde a fost operat în seara zilei de luni. A avut fractură de maxilar și multe contuzii pe corp. A făcut plângere la Poliție împotriva agresorilor, pe care îi va acționa în instanță. S-a prezentat și la Serviciul medico-legal, unde a primit 40 de zile de îngrijire medicală. ”Nu credeam că se mai poate întâmpla așa ceva în 2009. Auzisem tot felul de povești cu arbitri bătuți, dar nu credeam că poate exista atâta ură, și bestialitate în fotbalul județean”, ne-a declarat arbitrul Sângeorzan.
Excluși din viața sportivă.
Marți seara, în cadrul Comisiei de disciplină, au fost dictate sancțiuni drastice împotriva agresorilor. Aceștia au fost excluși din viața sportivă și au primit câte 8.000 de lei amendă. Terenul din Ciceu Giurgești a fost suspendat 4 etape, echipa gazdă a fost amendată cu 10.000 de lei, iar scorul a devenit 0-3.
Sunt dezamăgit și scârbit de ce mi s-a întâmplat. E dureros și că pe parcursul celor întâmplate nimeni nu a intervenit în apărarea mea, nici oamenii de ordine, nici jucătorii oaspeți, nici polițistul aflat la meci. Dacă cineva are vreo vină în AJF, ar trebui să-și dea demisia…–
Călin Sângeorzan
De 10 ani de când sunt observator n-am văzut așa ceva. Până când am coborât din tribună, arbitrul a fost lovit de mai multe ori. Penalty-ul acordat a fost foarte clar, dar gazdele au acuzat un ofsaid înainte.–
Gh. Șușnescu, observator
M-a sunat Ciobănică și m-am consultat cu el în privința arbitrului. Pe Ciobănică mă gândesc să-l propun la delegări, de aceea țin cont de părerea lui. El mi-a zis că e mai bun un arbitru divizionar la acest meci. Oricum, nu aici e problema. Se umblă cu bani la arbitri, se dau telefoane înainte de meciuri. Nu avem dovezi, dar toată lumea știe că Feldru și Romuli fac lucruri necurate ca să promoveze.–
Victor Ciocan
O să vedem actele, hârtiile, însă cazul mi se pare foarte grav. Mai grav decât cel petrecut la Maieru acum 2 ani, când Ștefănuți a fost bătut. O să aplicăm regulamentele fără nici o reținere, iar arbitrul își poate face dreptate în instanță.–
Vasile Popa, președintele comisiei de disciplină
Dacă la nivelul Ligii a 5-a s-a ajuns aici e foarte grav. Are o parte de vină și AJF-ul că tolerează tot felul de manevre pe care le face echipa din Feldru, ca să se țină de noi. –
Florin Danciu, antrenor Romuli
Ultimele comentarii