Arbitrajul bistrițean o ia la vale! Roșca, de unul singur în Liga a 3-a!

Vântul schimbărilor bate și în arbitrajul bistrițean. Vremurile când județul nostru era reprezentat de 15 arbitri în eșaloanele superioare par desprinse dintr-o carte de science-fiction. Dacă în Liga a 2 a prezența lui Mihai Marica reprezintă un lucru bun, Liga a 3 a a rămas cu un singur arbitru asistent din Bistrița, Mircea Roșca.

Născut în 16.05.1984, a făcut pasul spre Liga a 3- a în 2009, având până în prezent peste 100 de meciuri arbitrate în competițiile organizate de FRF (Cupa României, Liga a 3 a, juniori republicani).”Timpul nu iartă când vine vorba de arbitraj. Îmi pare rău ca am rămas singurul reprezentant al județului in Liga a 3 a, dar sper că 2014 să mai aducă încă 4-5 colegi alături de mine, cu care sa încercăm să creștem nivelul arbitrajului bistrițean”, declară Roșca pentru Sportul Bistritean, el fiind la Bistrița pentru efectuarea vizitelor medicale pentru returul care va începe în martie.

Cu șanse reale de promovare în Liga a 3-a mai sunt asistenții  Marius Lazăr și Mircea Căluș, care au și arbitrat deja două meciuri în această ligă, ei făcând parte dintr-un lot de perspectivă, alături de Marius Pop, Frișan Alexandru, Clapa Alexandra și Vultur Vlad. 

sportulbistritean.ro

 | 278 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *