Anuța Cătuna, cetățean de onoare al județului Bistrița Năsăud! (VIDEO)

Fosta mare atletă, câștigătoare a maratonului de la New York, a fost premiată astăzi cu titlul de cetățean de onoare al județului Bistrița Năsăud.

Anuța Cătună a fost propusă de sportulbistritean.ro, chiar dacă ea a anunțat că nu poate participa la decernarea premiului, fiind stabilită de mulți ani în SUA. Dar a trimis un clip emoționant în care a mulțumit celor care o iubesc și o apreciază în județul ei natal.

”Acest titlu este un simbol și nu aduce posesorului beneficii materiale și chiar din acest lucru, putem spune că valoarea sa este una neprețuită! Este parte din inima și sufletul bistrițenilor care de veacuri s-au bucurat când «unul de-al lor» a ajuns cu o treaptă mai domn și a făcut ceva care schimbă și viața altora! Întâmplător sau nu, până acum au fost propuși pentru titlul de «Cetățean de onoare al județului», acei oameni care au reușit cu ceva în viață și care indiferent unde sunt în lume, au rămas în continuare oameni și bistrițeni adevărați! Ei sunt ambasadori ai județului Bistrița-Năsăud, și ai oamenilor de omenie ai acestor meleaguri!

Le mulțumesc pentru binele care l-au adus lumii, de aici, din cel mai frumos loc de pe pământ, județul Bistrița-Năsăud”, a spus în cuvântul de deschidere președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.

Despre Anuța Cătună a vorbit Adrian Linca, de la sportulbistritean.ro, care a remarcat în mod deosebit discursul președintelui Bill Clinton din 1997, când i-a președintele Americii i-a pomenit numele bistrițencei într-o vizită istorică la București.

Anuța Cătuna a alergat pentru culorile României la Campionatele Europene, Mondiale și la Jocurile Olimpice de la Atlanta și Sydney, susținând de fiecare dată că este o mândrie să concureze pentru țara sa. A fost vicecampioană mondială în proba de maraton la Gothenburg (Suedia) și dublă vicecampioană mondială în proba de semimaraton la Oslo (Norvegia) și Montbeliard – Belfort (Franța). De asemenea a fost campioană mondială cu echipa la alergări pe șosea. A câștigat maratonul din Leipzig (Germania) în anul 1991, însă cea mai mare performanță rămâne câștigarea maratonului New York-ului în anul 1996.

Alături de Anuța Cătună au mai primit titlul de cetățean de onoare, într-o festivitate bine organizată de CJ la Hotel Metropolis, prof. univ. dr. Ioan Lumperdean, Alexandrina Vasilichi – absolventă First Class Honours a Facultății de Psihologie, Universitatea din Londra; generalul de brigadă dr. Virgil Ovidiu Pop – comandantul Diviziei 4 Infanterie Gemina și omul de afaceri Dorel Goia – președintele CA al Teraplast.

 

 | 6.624 vizualizări

Author: Adrian Linca

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *