Antrenament pentru derby-ul din Cupa EHF! Gloria câștigă cu 10 goluri la București!

Gloria a câștigat lejer, astăzi, în etapa a 13-a din Liga Florilor, ultima a turului. A bătut la 10 goluri pe Știința, la București, echipa de pe ultimul loc, cu 0 puncte la jumătatea campionatului.

Meciul a stat în echilibru doar în primele 15 minute. La 10-9 pentru bucureștence, Florentin Pera a luat un time-out, în urma căruia jocul s-a întors definitiv în favoarea Gloriei.

La pauză a fost 13-19, iar la final 23-33.

Pera a rulat tot lotul și ar putea fi mulțumit de antrenamentul bun dinaintea meciului cu Nantes, de sâmbătă, din etapa a treia.

Cele mai multe goluri au fost marcate de Iada Dahl – 7, urmată de Nina Bulatovic – 6, Sonia Seraficeanu și Cristina Laslo – câte 4.

Cel puțin până mâine, când Rapid joacă la Cisnădie în această rundă, Gloria a urcat pe locul 2 în clasament, cu 3 puncte în fața giuleștencelor.

 | 1.589 vizualizări

Author: Adrian Linca

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *