N-am învățat nimic din meciul cu Belgia, deși am întâlnit un adversar identic, care ne-a bătut la indigo.
Un adversar care nu rupe gura europenelor, dar care știe ce vrea și joacă ce știe.
Noi am fost doar cu sufletul la campionatul ăsta, cu mingea mai puțin.
Ne-am aprins ca un foc de paie în prima repriză sau mai bine zis ca un foc Depay.
Și ne-am stins imediat după minutul 15, nu înainte ca atacantul cu bentiță de baschetbalist să încerce un rist din corner, umilitor doar prin tentativă, nu și prin finalizarea lui.
Apoi s-a făcut 0-1, când Gakpo a trecut de Rațiu ca Tomba pe lângă jaloane, a tras pe colțul scurt și Niță și-a arătat vârsta, plonjând târziu și greoi, ca un durdunel de la sintetic.
În faza următoare, Hagi are mingea în aceeași poziție, la poarta cealaltă, dar nu trage nici măcar ca taică-so când juca la juniori. Un șut incomparabil cu cel al atacantului de la Liverpool, slab și moale, de parcă Ianis al nostru ar fi avut nu doar capul spart ci și câteva unghii negre la dreptul.
Repriza secundă a fost a lor! Toată! Ne-au trimis după lalele!
Cu ocazii peste ocazii, cu goluri anulate!
Și cu regretul că arbitrul l-a oprit pe Mihăilă din ce știe el mai bine, să fugă tare după o minge deviată de Alibec, dar pe care, să fim sinceri, nu prea scria gol.
În schimb a scris pe cele care au schimbat tabela în 0-2 și apoi în 0-3. Și pe altele care ne puteau face mai rău de rușine.
Dar cu toate astea, cu tot fotbalul modest pe care l-am jucat la acest european, am arătat totuși ca o țară.
Ca o țară adevărată, așa cum le vedeam pe altele când ne uitam doar la televizor și nu ne imaginam că ne-ar ajunge banii de-un tricou de firmă, un bilet de avion și-o intrare la un meci în Germania.
România a fost la europene nu doar cu naționala, ci mai ales cu suporterii ei, campioni fără drept de apel în afara terenului.
Cu presiunea lor, poate schimbăm ceva și pe gazon. În centrele de copii și juniori, în liceele sportive, în școlile de antrenori, în mentalitățile președinților de cluburi.
Poate înțelegem, odată pentru totdeauna, că România vrea sport adevărat, că respiră prin sport, că e unită și fericită prin sport ca prin nimic altceva!
Hai, România!
Adrian Linca
Ultimele comentarii