Alergi pe stadion? N-o să mai poți intra oricum și pe oriunde!

Clubul Sportiv Municipal și ACF Gloria 1922, grupările care își dispută în acest moment dreptul de proprietate asupra stadionului Jean Pădureanu, au picat la înțelegere în privința accesului pe arena din Parcul Municipal.

În ultimele luni, a crescut foarte mult numărul celor care aleargă seara pe pistă, care fac exerciții fizice pe iarba din spatele porților sau în tribune. Atmosfera e deseori reconfortantă și civilizată, însă, uneori bunul simț lasă de dorit.

Adrian Moldovan și Alexandru Hatfaludi, șefii celor două cluburi, își dau seama că stadionul se degradează pe zi ce trece. Procesul de stabilire a proprietății se întinde tot mai mult, iar Primăria nu vrea să se amestece în nici un fel în paza sau administrarea  bazei sportive, cel puțin deocamdată.  Așa încât e tot mai greu să se ocupe cineva de conservarea acestui edificiu, un stadion omologat acum câțiva ani pentru meciuri de nivel european.

N-avem nicio problemă cu cei care vor să facă mișcare. E foarte bine că se întâmplă asta, însă nu trebuie să se întâmple civilizat, respectând niște reguli elementare. Nu putem tolera, de pildă, accesul cu câini pe gazon, cu bicicleta pe pistă, consumul de alcool în tribune și altele care au apărut în ultima vreme. De aceea avem în vedere să eliberăm un tip de legitimație, fără bani, pentru oricine vrea să facă sport în stadion. Se va putea intra doar pe o singură poartă, pe la Casa de Cultură, unde vom avea oameni de ordine. Nu vrem să limităm intrarea oamenilor, doamne -ferește, ci doar să știm cine vine și ce face. Avem doar doi oameni care se ocupă de administrarea stadionului și nu facem față. Adunăm zilnic cutii de pizza, de bere, de sucuri, stadionul se degradează pe zi ce trece. Suntem datori cu toții să avem grijă de el”, spune Adrian Moldovan, directorul CSM.

Deocamdată, intrare e liberă, ca și până acum, însă doar pe la poarta de lângă terenurile de tenis. 

 | 1.495 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *