Adrian Trifan, pe 2 la Internaționalele de atletism

– sportivul a ratat însă calificarea la Europene

Atletismul bistrițean începe să respire. Doi sportivi bistrițeni au participat Campionatele Internaționale de Atletism, competiție desfășurată la Constanța. Adrian Trifan a terminat pe locul al doilea proba de 3000 de metri, în timp ce Lucian Cheșcheș s-a clasat pe trei la proba de 1500 de metri. Ambii sportivi sunt legitimați la CSM Bistrița și antrenați de Dragoș Mihali. Antrenorul spune că performanța este una remarcabilă, pe care Bistrița n-a mai avut-o demult. „De la Maria Rus și Ovidiu Tat, Bistrița n-a mai avut doi sportivi medaliați la aceleași internaționale, este o performanță foarte bună. Din păcate, Trifan s-a clasat pe locul doi și a ratat la mustață calificarea la Europene, după ce a condus pe toată durata cursei”, a declarat Dragoș Mihali. Campionatele Internaționale de atle-tism reprezintă o competiție cu o mare tradiție, considerată drept una dintre cele mai vechi pe continentul european, ajunsă în acest an la cea de-a 55-a ediție.

 | 419 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On