Finalul de an este un prilej de bilanț și pentru conducătorii sportului bistrițean. Iată ce ne-a declarat Adrian Moldovan, directorul Clubului Sportiv Municipal Bistrița
Cum a fost anul 2012 pentru directorul CSM?
A fost cel mai bun an din punct de vedere al performanțelor sportive și cel mai greu din punct de vedere financiar.
Cât ați realizat din ceea ce v-ați propus in 2012?
Am depășit planificările performanțelor sportive, iar financiar am ajuns la finalul acestui an cu problemele rezolvate în proporție de 90%, un procent important ținând cont de subdimensionarea bugetului de activitate la începutul anului 2012.
Ce ne puteți spune despre neîmplinirile anului 2012?
Din punct de vedere sportiv nu pot spune că există neâmpliniri, atât sportivii cât și antrenorii făcându-și treaba foarte bine.
Care este evenimentul sportiv care v-a adus cea mai mare satisfacție în 2012?
Jocurile Olimpice prin prisma medaliei de bronz obținută de către halterofilul Răzvan Martin.
Decepția sportivă a anului 2012?
Nu am nici o decepție în ceea ce privește activitatea clubului.
Ce părere aveți despre reînfințarea Ministerului Tineretului și Sportului?
În primul rând ne-am dezlipit de Ministerul Educației, cred că lucrurile vor decurge mult mai ușor și în favoarea sportului prin reînființarea acestui minister.
Ce vă propuneți pentru anul care vine?
Anii următori fiind premergători desfășurării Jocurilor Olimpice, din 2016 în Brazilia, în concluzie trebuie să obținem cât mai importante clasări în competițiile internaționale, campionate europene și campionate mondiale. Ne propunem să menținem activitatea în club cel puțin la același nivel ca și în 2012 și totodată echilibrarea din punct de vedere financiar acoperind și lipsurile acestui an.
Un gând de final de an pentru iubitorii sportului bistrițean?
Sărbători fericite și un an nou 2013 mult mai bun pentru toată lumea.
Leon Buhai / sportulbistritean.ro





Ultimele comentarii