Darimex apare pe tricourile Gloriei din 1993. Va fi sponsor principal și în acest sezon, chiar dacă va fi unul în Liga a treia, grație lui Ioan Cincea, născut pe meleagurile bistrițene. Omul de afaceri a fost prezent zilele trecute la o întâlnire cu membrii comitetului director al Gloriei și i-a asigurat de susținerea lui și în acest sezon.
Firma arădeană apare pe tricourile Gloriei din 1993 și se laudă cu asta pe site-ul ei oficial. Se pare că în Europa sunt foarte puține echipe care să-și păstreze sponsorul de pe tricouri atâta vreme. Spune asta și Ioan Horoba, care a gestionat bine relația cu Darimex în perioada în care era vicepreședintele Gloriei.
Directorul general Ioan Cincea, un om născut pe aceste meleaguri, a fost aproape de Gloria an de an cu sume între 100.000 și 200.000 de euro sau cu produse ce au fost valorificate de clubul bistrițean. Evident, de data aceasta suma va fi mult mai mică dar important ăpentru gruparea bistrițeană care nu găsește deocamdată susținere dein partea Primăriei. Firma Darimex produce membrane pentru mezeluri și alte produse din industria alimentară, fiind cel mai important producător de acest gen din România.
Steaua și Dinamo au spart breșa înainte de 90
Multitudinea de sponsori din fotbalul românesc de azi ar fi fost un fapt de neînchipuit în urmă cu peste două decenii, sub regimul lui Ceaușescu. De aceea, în ultimii ani ai comunismului, oamenii au privit mirați cum Steaua și Dinamo au apărut la un moment dat cu siglele unor firme pe piept: Saniplast în Ștefan cel Mare și Ford în Ghencea.
Apoi au urmat Victoria și Flacăra Moreni. Ford oferea campioanei Europei 350.000 de dolari, iar "cîinii" au încasat 100.000 de dolari de la compania italiană.
Berea Jägermeister, primul sponsor pe un tricou în Europa
Fotbalul a devenit altul odată cu apariția sponsorilor în viața sportivă. La nivel vizual, publicitatea s-a manifestat exclusiv la nivel de panou până în anii 70. A fost momentul în care firmele de echipament sportiv au descoperit că își pot mări sigla, o pot duplica pe mânecile tricourilor, ba chiar pot să își imprime și numele firmei alături de logo. Totul în contul contractului prin care se obligau să furnizeze echipamentul de joc. De aici și până la prima înțelegere dintre un club și o companie comercială a fost doar un pas. S-a întâmplat în Germania. Berea Jägermeister este primul sponsor oficial pe tricou în fotbalul profesionist. Reprezentanții companiei au semnat o înțelegere cu oficialii lui Eintracht Braunschweig din RFG, iar gruparea germană a jucat cu numele respectiv pe piept în 1973.
Topul celor mai mari contracte de sponsorizare:
1. Barcelona – 25 milioane de lire pe an (Qatar Foundation)
2. Bayern Munich – 23 milioane de lire pe an (Deutsche Telekom)
3. Manchester United – 20milioane de lire pe an (Aon)
3. Liverpool – 20 milioane de lire pe an (Standard Chartered)
3. Manchester City – 20 milioane de lire pe an (Etihad Airways)
3. Sunderland – 20 milioane de lire pe an (Invest in Africa)
7. Real Madrid – 16.8 milioane de lire pe an (Bwin)
8. Chelsea – 13.8 milioane de lire pe an (Samsung)
9. Tottenham Hotspur – 10 milioane de lire pe an (Autonomy & Investec)
9. AC Milan – 10 milioane de lire pe an (Emirates)
9. Newcastle United – 10 milioane de lire pe an (Virgin Money)
Adrian Linca
Ultimele comentarii