La invitația mureșenilor de la Atletic Kids Gurghiu, elevii lui Valer Săsărman, juniorii D ai A.F. Gloria Bistrița, au participat la " Trofeul Valea Regilor ", categoria under 13, competiție ce a reunit 10 echipe, organizate în două grupe, cu partide de 35 de minute, desfășurate într-o singură repriză.
Bistrițenii au câștigat detașat grupa B, prin victoriile cu Best Kids Reghin (3-0 ), CSS Brașovia Brașov (1-0, în derby-ul grupei ), CSM Avântul Reghin (1-0 ), iar în ultima partidă din grupă terminând la egalitate (0-0 ) cu cei de la Speranța Tg –Mureș.
Semifinala a adus ca adversar micilor glorioși pe cei de la Viitorul Ungheni, pe care i-au învins cu scorul de 4-0, într-un joc în care mintea și ochii micilor fotbaliști erau îndreptate mai mult către medaliile și trofeele ce își făcuseră deja apariția pe masa oficialilor. În cealaltă semifinală, gazdele de la Atletic Ghurghiu au învins după un joc tensionat pe cei de la CSS Brașovia Brașov (1-0 ) și emiteau la rândul lor pretenții de câștigare a trofeului.
Finala a adus astfel față în față A.F. Gloria Bistrița și Atletic Ghurghiu, rezultând cea mai spectaculoasă partida a turneului, având de " toate ", concluzie trasă de majoritatea celor prezenți la joc: antrenori, părinți,s pectatori. Au fost și" ciupeli" de arbitraj, suspans, întoarceri de rezultat, ratări numeroase și joc spectaculos. Astfel după un început bun, în care jucătorii noștri, stăpânind jocul, au avut câteva ocazii de a marca, la o fază fixă, o minge aruncată de gazde pe careu, a fost deviată " nefericit " de către un apărător bistrițean în poarta proprie, fază precedată de un ofsaid nesemnalizat, urmat de un fault în atac. Momentul greu a fost depășit repede de bistrițeni, care au răspuns repede cu golul egalizator, la o fază la care toată banca noastră de reserve a reacționat ca o echipă de seniori, bucurându-se la unison.
O fază la indigo, însă pe parte opusă a adus și golul 2 al Gloriei, liniștind gazdele, iar golul al 3-lea a asigurat o victorie binemeritată. Scor final 3-1 și Academia de Fotbal Gloria Bistrița câștigă trofeul. Valer Săsărman : " Jucătorii nostri s-au comportat bine și sunt mulțumit de prestația lor; am urmărit să căpătăm experință la jocul în iarbă, să folosim jucători pe mai multe posturi și să obținem de la ei o evoluție cât mai constantă pe parcursul mai multor jocuri, în cele 2 zile de competiție și, de ce nu, faptul că am adus primul trofeu în vitrina A.F.Gloria Bistrița poate fi un motiv de bucurie și motivație "
Pe parcursul turneului, bistrițenii au marcat 12 goluri: D.Ghiță , S. Moldovan ( 3 ) , A.Torok ( 2 ), M.Butuza, R.Sulici, S.Banc, A.Koczi ( 1 ) .
Cel mai bun jucător al competiției a fost desemnat jucătorul Gloriei S.Banc. A.F.Gloria Bistrita 2003 : antrenor Valer Săsărman
I.Dragu, D.Pop, T.Domide, A.Șerbanescu, S.Moldovan, S.Banc, R.Sulici, A.Torok, D.Ghiță, A.Ghiță, M.Butuza, A.Găurean, A.Koczi





| 1.651 vizualizări





Ultimele comentarii