A reușit, a câștigat! Tibi Ușeriu a făcut-o și pe asta! Oare ce mai urmează?

Tibi Ușeriu a trecut linia de sosire a maratonului de la Cercul Polar, după 8 zile și 8 nopți în care a parcurs 566 de kilometri, în condiții extreme, la minus 20-30 de grade. E o minune că a reușit să încheie această cursă cu bine și nu oricum, ci primul dintre toți cei înscriși la start. 

A făcut un ultim efort supraomenesc pe ultimii kilometri, când s-a desprins de un singaporez, cu care se afla în fruntea cursei la ultimul punct de control, aflat cu 75 de kilometri înaintea sosirii. A plecat cu 5 minute mai târziu decât asiaticul de la Swimming Point, acolo unde au dormit câteva ore. Și unii dintre susținătorii românului spun că a început chiar să alerge la un moment dat, cu sania plină de echipamente după el, deși era accidentat la o gleznă. A ajuns la final azi noapte în jurul orei 1.00, ora României, cu un avans de aproape o oră în fața adversarului său. În total, a făcut 175 de ore și 45 de minute, cu 30 de ore mai mult decât recordul stabilit în 2007 de Mimi Andreson, dar în condiții meteo mult mai dificile, spun organizatorii.

Astfel, Tibi Ușeriu devine primul român care câștigă 6633 Ultra, un maraton care a început în 2007 și pe care îl încheie foarte puțini participanți. De altfel, dintre cei 12 concurenți de anul acesta, doar 7 au ajuns la ultima etapă. Aventura lui a ținut cu sufletul la gură foarte mulți bistrițeni, informațiile venite din Canada fiind rare și inconsistente.

După drumul de Cluj pe care l-a parcurs în alergare, ultramaratonul din Alpi și acest maraton la Cercul Polar, Tibi Ușeriu va căuta în continuare alte provocări. Are 42 de ani și vreme destulă să-și mai caute limitele.

 | 863 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *