A fost prima dată în viața ei când a făcut așa ceva! Bernadette Szocs: ”M-am distrat pe cinste!” (Video)

Bernadette Szocs, a treia sportivă în clasamentul celor mai buni bistrițeni în 2014, a găsit o zi liberă și a fugit la Bistrița pentru a participa la o competiție inedită pentru ea. Întrecerea a avut loc în Sala Gheorghe Bozga, cu câteva zile înaintea anului nou. Însă nu s-a jucat cu palete cu care ea era obișnuită, ci cu unele speciale, care au fețe din șmirghel, pentru a da șanse egale tuturor participanților.

Berni s-a acomodat greu cu paleta din concurs și a ieșit în sferturi. Dar s-a distrat pe cinste, alături de prietenul său, un francez, jucător de fotbal în sală. ”E altfel tenisul acesta. E prima dată în viața mea când am luat paleta asta. Am venit din plăcere, să mă distrez și eu. Îmi place să mă întorc de fiecare dată la Bistrița. Încă mai visez Bistrița”, a declarat Bernadette Szocs pentru sportulbistritean.ro.

 

 

Bernadette Szocs va împlini în 5 martie 20 de ani și e legitimată la un club de tenis de masă din Lille, cu care se află pe locul 2 în Campionatul Național al Franței. Însă ea locuiește în Paris și se pregătește cu bistrițeanul Lucian Filimon, antrenor la un club sportiv din capitala Franței. Se află în acest moment pe locul 69 în clasamentul mondial de senioare și pe 22 în cel european. E componentă a echipei naționale de tenis de masă și participă în competițiile internaționale reprezentând Clubul Sportiv Municipal Bistrița.

„Am avut un an destul de bun, în afară de ultimele două luni în care m-am accidentat și nu m-am mai antrenat. În 2014 am luat locul 5 la mondialele de seniori și multe altele. Pentru 2015, aștept un rezultat foarte bun la Cupa Mondială, apoi la simplu, la Campionatele Mondiale”, a mai declarat Bernadette.

 

 

Adrian Linca

 | 1.293 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *