Conducerea asociației Heniu Prundu Bârgăului, susținută de Consiliul Local, a organizat în weekend o acțiune festivă legată de aniversarea a 70 de ani de fotbal pe Valea Bârgăului. Evenimentul a fost compus din două secțiuni, una fotbalistică și una artistică. La competiția fotbalistică au participat 4 echipe, CFR II, Gloria II, Voința Cetate și Heniu Prundu Bârgăului. Trofeul pus în joc a fost adjudecat de Gloria II, care a învins în primul meci cu 2-1 pe Cetate și în finală cu 7-6 (după 11 metri) pe Heniu Prundu Bârgăului. Finala mică a revenit echipei din Cluj, care a învins cu 4-1 pe Cetate. Jucătorul turneului a fost desemnat Bogdan Dobrea de la Gloria II, iar cel mai bun portar a fost Horațiu Pop de la Heniu Prundu Bârgăului. În afara turneului, a fost organizat și un meci de old-boys, unde au jucat foste glorii ale văii Bârgăului, cum ar fi Grezner, Axente, Giorza, Jauca, Pop, Colniță, Olteanu, Penciu, Ruscău, Doblea, Cerceja, Tanca, Molnar, Monda, Mâlna, Tănase, Purel, Moișan, I. Moldovan, Svoboda și Flămând.
În ce privește partea artistică, pe scena amplasată la intrarea pe stadion au urcat ansamblul folcloric „Bârgăul”, trupa de umor „Comedica” și formația „Semnal M”.
Prima echipă bârgăuană, atestată de la 1938
Din documentele studiate de profesorul Vasile Jimboreanu, rezultă că prima echipă de fotbal de pe Valea Bârgăului a fost atestată la data de 20 septembrie 1938, conform ordinului Prim pretorului Plasei Bârgău: ”…se înființează primele echipe la Prundu Bârgăului, având ca președinte pe Dumitru Dan, pretor, vicepreședinte lt. Aurel Flămând, învățător director și comandant al Subcentrului Prundu Bârgăului, secretar locotenent Ilie Ciurea, învățător director Bistrița Bârgăului, casier locotenent Toma Platon, învățător director Mijlocenii Bârgăului…”
Ultimele comentarii