Gloria pierde cu Rapid și coboară pe 5! Bile albe, bile negre!

Gloria pierde din nou pe mâna antrenorului Florentin Pera, cel care a aruncat în luptă contra Rapidului o echipă lipsită de omogenitate, cu 3 jucătoare aflate la prima partidă.

A fost 26-29 și Bistrița e pe 5 în clasament, după 3 etape scurse din retur.

Lansarea ”proiectului românesc” pare să fi dat peste cap echipa în actualul sezon, sezon ce riscă să fie compromis și în campionat, și în Liga Campionilor.

Bile albe

⚪️ Fără dubii, cei doi centri de la Vipers, Arcos și Nusser, au valoare și au demonstrat-o în multe rânduri. Încă nu sunt integrate, dar par câștiguri importante pentru echipă. La fel și Lorena Ostase.

⚪️ Tamirez a avut o evoluție bună, după câteva meciuri slabe

⚪️ Delgado poate intra în egală măsură și la bile albe și la bile negre. A marcat câteva goluri decisive pentru egalul de la pauză, dar s-a tăiat în partea secundă

⚪️ Startul bun ne-a dat speranțe, cu Bazaliu în prim plan, oaspetele conducând prima dată doar în minutul 20

⚪️ Momentul aruncării de început a fost extrem de emoționant, cu nevăzătorul Adrian Tămaș, un mare iubitor de sport, ovaționat la mijlocul terenului

⚪️ Publicul continuă să fie la înălțime. Gloria are meci de meci o sală plină de oameni civilizați, educați și din ce în ce mai cunoscători de handbal. Un mare bravo și galeriei, poate cea mai frumoasă din România handbalistică.

Bile negre

⚫️ Din păcate, Pera s-a abonat la bile negre și e vinovatul de serviciu și de această dată.

N-a integrat bine fetele noi în echipă, nici n-avea cum în timp așa de scurt. Dar le-a folosit prea mult, în mare parte din joc pe toate 3 deodată.

⚫️Antrenorul bistrițean are acum o grămadă de soluții pe toate posturile dar nu ne convinge că le folosește pe cele mai bune

⚫️Extrem de nervos și agitat din primul minut, s-a calmat pe parcursul meciului dar nu a lăsat senzația că are echipa sub control. Fiind ajutat în multe rânduri de secundul Novanc

⚫️Jocul echipei pare vărzos, chinuit și fără orizont, în slabă concordanță cu variantele nenumărate pe care antrenorul le are la dispoziție.

⚫️La 24-24, cu 7 minute înainte de final, într-un moment psihologic, Pera a forțat victoria cu Greta Kacsor, care nu jucase până atunci și care pare ieșită din formă de ceva vreme. A scos-o, dar scorul se făcuse deja 24-27 și era decis.

⚫️Finalul scăpat de sub control a fost rușinos pentru Gloria, aflată într-o degringoladă totală

⚫️Deși a scos câteva mingi în partea secundă, Renata de Arruda nu se regăsește. Una dintre diferențele care au decis acest meci a fost poarta, excelentă la Rapid, modestă rău la Bistrița.

⚫️Multe, prea multe ratări, chiar și de la 7 metri.

⚫️Arbitrajul a fost haotic și sub nivelul meciului, cu greșeli semnificative de ambele părți

Au marcat pentru Gloria: Danila Delgado – 5, Larissa Nusser – 5, Bianca Bazaliu – 4, Tamires de Araujo – 3, Sonia Seraficeanu – 3, Nicoleta Dincă – 2, Asuka Fujita – 1, Dagmara Nocun – 1, Lorena Ostase – 1, Paula Arcos – 1. Intervențiile portarilor: Renata de Arruda – 10/32, Ana Maria Măzăreanu – 1/8.

Au marcat pentru Rapid: Sorina Grozav – 8, Albertina Kassoma – 5, Aissatou Kouyate – 4, Ștefania Stoica – 4, Estevana Polman – 3, Eliza Buceschi – 2, Dorina Korsos – 2, Sara Ristovska – 1. Intervențiile portarilor: Denisa Șandru – 13/37, Diana Ciucă – 1/3.

În runda următoare, a 17-a, Gloria va juca în deplasare cu SCM Universitatea Craiova, marți 11 februarie de la ora 17.30.

 | 271 vizualizări

Author: Adrian Linca

Share This Post On

1 Comment

  1. Este limpede : Pera a pierdut total vestiarul . Atmosferă ff proastă , echipa împărtită în trei-patru !

    Post a Reply

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *