15 idei pro și contra Gloriei

 

Gloria a mai rezistat un sezon în Liga 1. Concluziile bistrițenilor sunt de două feluri, mari și late. Unii zic bravo nea Jean, ești tare. Alții spun gata, ne-am săturat de echipa asta, care se chinuie an de an cu același obiectiv, salvarea de la retrogradare, și papă bani mulți de la bugetul local.

În oricare dintre tabere ne-am situa, trebuie să recunoaștem câteva lucruri:

  1. Jean Pădureanu e într-adevăr e tare. La 75 de ani, coase și descoase niște lucruri ca nimeni altul. Å¢ine echipa asta legată de peste 40 de ani și traversează orice obstacole.
  2. Gloria adună cel mai ușor 3000-4000 de oameni într-un singur loc dintre toate celelalte structuri sau activități organizate în județ
  3. Numele Bistriței e cel mai rostit în România datorită Gloriei. Ne place sau nu ne place, Bistrița se aude la știrile naționale, pe zeci de canale, în fiecare zi.
  4. Peste 250 de copii și juniori, fii ai Bistriței, fac mișcare datorită Gloriei. În condiții mai bune sau mai proaste dar fac sport.
  5. Câteodată, e adevărat din ce în ce mai rar, mii de bistrițeni trăiesc emoții puternice la meciuri spectaculoase cu Steaua, Dinamo, Rapid ori CFR Cluj, emoții și senzații pe care acești oameni nu le regăsesc în altă parte a vieții lor zilnice.
  6. Nu avem convingerea că banii care merg către Gloria, ar merge neapărat în altă parte și s-ar folosi așa cum și-ar dori unii dintre noi. Adică, cine ne-ar putea garanta că acele 20 de miliarde nu s-ar duce în alte zone, spre alte buzunare, din care bistrițenii ar avea mult mai puțin de câștigat.
  7. Clișeul acela, care zice că Bistrița are o echipă în Liga 1 și alte orașe mai mari și mai puternice nu au, e o expresie steriotipică, dar e un adevăr de necontestat.
  8. La Gloria se petrec multe lucruri cel puțin dubioase, atât din punct de vedere economic, cât și sportiv, cu care majoritatea dintre noi nu rezonăm, uneori chiar ne jenăm când sunt rostite la nivel național
  9. Banii locali nu sunt cheltuiți în mod transparent și nici nu sunt impuse și respectate criterii clare de acordare
  10. Pentru generația de azi, Gloria nu mai stârnește aceleași trăiri ca și pentru cele din trecut. Cu alte cuvinte, pe muuulți, pe prea mulți dintre puștani îi doare-n șpiț de subiectul Gloria, nu au văzut niciodată un meci cap coadă, nu știu nimic din istoria clubului, nu simt nimic dacă ar dispărea peste noapte.
  11. Gloria nu mai are niciodată mândria și curajul de a-și propune obiective mai înalte decât salvarea de la retrogradare. Modelul Oțelului sau al Unirii Urziceni nu atrage pe nimeni din club.
  12. Organizarea clubului, marketingul, promovarea, sunt învechite sau nepotrivite cu vremurile.
  13. Atenția acordată copiilor și juniorilor e mult prea mică, promovarea lor în prima echipă e dificilă și puțin susținută
  14. Stadionul e refăcut, dar tot nu arată cum ar trebui. Nu are parcare suficientă și nu are măcar o tribună acoperită. Oamenii preferă berea la TV în loc să stea în ploaie, să nu aibă unde parca și să mai dea și 15 lei pe bilet.
  15. Gloria este, până la urmă, un club privat și administratorii fac tot ce vor ei. Nu sunt datori să ne dea explicații sau să ne bage în seamă. Ei primesc bani de la Primărie, nu iau cu japca, nu-i fură. Oamenii Gloriei conduc cum știu ei mai bine și lucrurile se petrec exact ca în orice firmă privată, de care ne place sau nu, pe care o respectăm sau nu. Despre care putem doar să comentăm,  dar în care nu are nimeni din afară nici un drept să se amestece.

Adrian Linca

 | 833 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *