100 de copii au primit cadouri de la Moș Nicolae, la concursul de înot organizat de CS Casa EMA în weekend.

Sâmbătă, 5 decembrie, la piscina centrului SPA Casa EMA din parc, a avut loc un eveniment deosebit, la care au fost invitați să participe gratuit toți copiii născuți între anii 2005 și 2009 din județul nostru. Prezența a fost una foarte bună, peste așteptări, 100 de copii intrând în concursul de înot cu probe de liber, de la 25 la 100 m, în funcție de categoria de vârstă.

Toți copiii participanți au dat dovadă de curaj și atletism, fiecare din ei finalizand cursa cu brio, de la cei mai mici – care, menționăm, au fost născuți chiar în 2010 – până la cei mai mari și experimentați dintre ei. Asta s-a datorat și colectivului de antrenori ai Școlii de ÎNOT Casa EMA, de care și aparțin majoritatea copiilor înscriși în concurs.

Bineînțeles, ca la fiecare concurs, au existat și câștigători. Primele 3 locuri ale fiecărei probe au primit medalii și diplome de merit. Iată aici și lista celor mai buni de la categoriile lor:

o   2005 fete – locul 1 – Flavia Săliștean, locul2 – Nane Moldovan, locul 3 – (egalitate) Iasmina Noemi Fazakas și Alesia Clapa

o   2005 băieți – locul 1 – Bogdan Patca, locul 2 – Călin Toma, locul 3 – Raul Roman

o   2006 fete – Locul 1 – Melisa Otvos, locul 2 – Patricia Brețea, Locul 3 – Andreea Nacu

o   2006 băieți – locul 1 – Denis Cotuț, locul 2 – Andrei Bălan, locul 3 – Horia Manea

o   2007 fete – locul 1 – Maia Sîngeorzan, locul 2 – Sonia Hojda, locul 3 – Daria Tălcean

o   2007 băieți – locul 1 – Mihai Moldovan, locul 2 – Matei Radu, locul 3 – Sergiu Săliștean

o   2008 fete – locul 1 – Sara Mureșan, locul 2 – Melisa Ilieșiu, locul 3 – Sara Dobocan

o   2008 băieți – locul 1 – Denis Nalaț, locul 2 – David Avram, locul 3 – Cristi Oltean

o   2009 fete – locul 1 – Lorena Otvos, locul 2 – Bianca Pop, locul 3 – Carina Mare

o   2009 băieți – locul 1 – Alexandru Hobincă, locul 2 – Andrei Avram, locul 3 – Robert Cudrec

o   2010 băieți – locul 1 – Alex Mihai Crișan, locul 2 – Răzvan Șugar, locul 3 – Ștefan Jimborean

Cupa Moș Nicolae a urmărit sărbătorirea tuturor copiiilor sportivi, astfel că la finalul concursului, toți participanții au fost premiați de către însuși Moș Nicolae, cu diplome de participare, dulciuri și cadouri Casa EMA, asigurând un ton festiv întregului eveniment.

Partenerii evenimentului au avut un aport incomensurabil în organizarea bună a Cupei, Clubul Sportiv Casa EMA fiind recunoscător tuturor celor care s-au implicat activ. Asociația COMUNITARIUM, POLITUB, Open Consult și Agenția 215 au asigurat fondul necesar organizării și premierii micilor sportivi iar Inspectoratul Județean Școlar, Direcția Județeană pentru Tineret și Sport și partenerii media, Sportul Bistrițean, Bistrițeanul, AS-TV Bistrița, Radio Transilvania Bistrița și Bistrița News au susținut popularizarea acestui eveniment în folosul comunității bistrițene. De asemenea, UBB Cluj, prin extensia Bistrița a Facultății de Educație Fizică și Sport, condusă de Lector Universitar Doctor Horea Ștefănescu, a asistat clubul la buna desfășurare a competiției din punct de vedere tehnic.






 | 940 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *