Îmi pare rău pentru cei care încă nu au căzut sub vraja misterioasei lumi a fotbalului, cu extazul simțurilor, spiritul veșnic treaz, iraționalitatea ei, mâhnirile dar și porțiunile de fericire supremă, pentru că fotbalul deschide o dimensiune aparte în ceea ce privește experiența vieții. De fapt, esența fotbalului este un gest în slujba esteticului fiind creator de frumos. Această înclinație spre frumusețe vine din însușiri cu totul excepționale: ritmul, aromonia gesturilor, a mișcărilor și a suntelor. Mai trebuie menționat rolul imaginației, pentru că deși îngrădit de spațiul de joc, fotbalul dă posibilitatea eliberării unui potențial de creație atât individual cât și colectiv. Arta fotbalului poate exprima o mulțime de sentimente și emoții umane, fie direct prin actorul din arenă, fie prin simpatie în rândul spectatorilor, iar afirmarea personalității pe stadion singulară în irepetabilitatea ei, poartă în sport ca și în artă numele de stil.

Fiecare om are de la Dumnezeu misiunea lui, iar Jean Pădureanu a făcut vestită Bistrița prin fotbal. La nivelul cel mai evident, „Lordul”, așa cum era poreclit Jean Pădureanu, reprezintă o meditație despre natura imaginii și despre calitatea mediată la nesfârșit a realității. Dacă la prima vedere acesta ne apare ca o lume a celebrității și a mărfurilor, o lume a suprafețelor netede și lucioase, o lume a imaginilor transformate în mărfuri, o contemplare mai atentă, descoperă că în spatele tăcerii stau onoarea și promisiunea cuvântului.

Oamenii, de obicei cunosc fotbalul prin comentarii care în cea mai mare parte sunt subiective. În căutarea spectacularului, întreaga experiență a simțurilor este mediată și mediatizată. Poate din această cauză unora, fotbalul li se pare plictisitor și corupt. Este o judecată greșită. De fapt acești oameni sunt ei înșiși plictisitori deoarece cred așa ceva. În realitate fotbalul este ceva meditativ și mult mai contemplativ decât multe alte sporturi. Este una din sărbătorile vieții, ceva asemănător trăirii unei vrăji, când suntem smulși din rutina zilei și aduși într-o lume în care simțurile se transfigurează subtil. Pe stadion inițiatul nu caută numai emoția speculativă, participarea marginală prin aplauze, încurajări, dezaprobări, exclamații și vociferări, care-l lasă izolat în hotarul îngust al singurătății lui interioare, el caută mai cu seamă topirea în mulțime, amplificarea lui în tumult colectiv, beția epopeică. Cine nu a cunoscut această stare, să se abțină de a blama pasiunea celorlalți amintindu-și că nici guturaiul nu suprimă parfumul florilor, decât pentru cel împuținat de respectiva infirmitate.

Uitându-ne în urmă după patru decenii de globalizarea neoliberală și de capitalism frenetic, care au permis contaminarea fotbalului cu sume tot mai mari de bani, conducătorii de club precum Jean Pădureanu, apar ca niște amintiri în curs de estompare ale unei lumi surprinse în imagini granulate în alb și negru. Din acest unghi, „Lordul” ne apare acum sub forma unui tradiționalist, care și-a conservat până în ultima clipă forța sa carismatică ca pe o moștenire a „footbal association”.

Deși suntem în domeniul mitului nu ar trebui să ne subestimăm nevoia de a fi seduși de forța povestirii, iar Jean Pădureanu și Gloria Bistrița sunt realități care nu de mult ne-au adus împreună, ca spectatori și iubitori ai acestui sport atât de îndrăgit, fotbalul. O frumoasă poveste dintr-un oraș pe care nu de mult sportul l-a făcut vestit, dar care din păcate a intrat într-o adormire provincială.

Autor: Mircea Gelu Buta[1]

Bistrița, 22 martie 2021

[1] Mircea Gelu Buta, Prof. Univ. Dr. UBB Cluj-Napoca, email: butamircea@yahoo.com