West Ham a luat mai multe „țepe” cu atacanții decât Gigi Becali

Gigi Becali are un talent ieșit din comun în a-și lua „țepe” cu atacanții aduși la FCSB. Numeri pe degetele de la singură vârfurile care au reușit să se integreze și să aibă evoluții apreciate pentru această echipă: Kapetanos, Piovaccari, Thereau, Gnohere (în primul sezon, cât a primit minute).

Lista inadaptaților este deschisă chiar de achizițiile din ultimul an – Adrian Petre, Sergiu Buș, Alexandru Buziuc – și continuă cu Pepe, Arthuro Henrique, Krum Bibișkov, Ricardo Pedriel, Machado, Antonio Semedo, Gregory Tade …

Mulți ar fi tentați să spună că doar lui Becali i se poate întâmpla, dar nu e chiar așa. David Sullivan și David Gold, cei care conduc destinele lui West Ham United, sunt la fel de nepricepuți în alegerea atacanților. Ba chiar mai nepricepuți, pentru că au dat-o în bară pe bani mulți.

În 2019, clubul londonez a „spart banca” și a plătit 50 de milioane de euro lui Eintracht Frankfurt pentru Sebastien Haller. Francezul cu origini ivoriene a fost o dezamăgire, iar West Ham l-a dat în ianuarie 2021 la Ajax, cu numai 22,5 milioane de euro. Așadar, o pagubă de peste 27 de milioane de euro.

Un „purece” de 18 de milioane de euro

Fanii și-au frecat mâinile atunci când clubul a anunțat că l-a transferat pe Javier „Chicharito” Hernandez, pentru 18 milioane de euro. „Purecele” a primit un salariu foarte mare, pentru că venea după un sezon bun la Bayer Leverkusen. Mexicanul a „înțepat” plasa porților adverse doar de 17 ori în doi ani, înainte să fie cedat la FC Sevilla pe o sumă mai mică cu 10 milioane de euro.

Tot pe minus au ieșit „ciocănarii” și din „afacerea” Ayew, dar a fost un minus mai mic. West Ham l-a luat pe André Ayew de la Swansea, contra 24,1 milioane de euro, în vara lui 2016. Francezul a jucat sub așteptări și s-a întors la Swansea după un an și jumătate. Suma de transfer: 22,8 milioane de euro.

Andy Carroll, „golgheterul” cu 3 goluri într-un sezon

În iulie 2013, conducerea lui West Ham a decis că era nevoie de un golgheter, așa că a plătit 17,5 milioane de euro pentru transferul lui Andy Carroll de la Liverpool. Nici „cormoranilor” nu le vedea să creadă că luau atâția bani pe un asemenea jucător, care nici măcar nu s-a apropiat de profilul marcatorului căutat de „ciocănari”. În sezonul 2017-2018, atacantul a marcat trei goluri! Dacă urmăriți site-uri de ponturi fotbal azi cu echipe probabile, îi veți găsi numele lui Carroll la Newcastle United.

Și Simone Zaza a trecut pe la West Ham United, în 2016. Italianul a bifat doar 11 meciuri în tricoul echipei londoneze și nu a marcat niciun gol. Suporterii au răsuflat ușurat când a plecat la Valencia.

În acest sezon, sunt cinci atacanți de meserie în lot. Patru dintre ei, printre care și Yarmolenko, nu au marcat niciun gol în primele 19 etape din Premier League. Așadar, păcălelile continuă.

Publicitate

 | 310 vizualizări

Author: Adrian Linca

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *