Vrea să dea jos stadionul, dar nu exclude o bază sportivă publică în locul lui! Un interviu cu Cristian Niculae, viceprimarul Bistriței!

L-am întâlnit tocmai pe stadionul pe care vrea să-l demoleze. A venit la meciul Gloriei de sâmbătă și a trăit partida de la masa presei. Două ore a încercat să ne convingă că intențiile lui sunt dintre cele mai bune.

Susține complexul sportiv ce se proiecteză la marginea orașului și vrea să extindă parcul în locul actualului stadion.

Dar deocamdată stadionul nu e al primăriei și nici Cristian Niculae nu e primar. E doar viceprimar, ce-i drept cu șanse mari de titular la primul fotoliu din administrația publică locală. 

La finalul jocului, i-am solicitat un interviu. Evident, a fost mult mai diplomat decât în discuțiile libere, dar și-a susținut aceleași puncte de vedere. 

Domnule viceprimar, nu vă încearcă o părere de rău uitându-vă la acest stadion pe care vreți să-l demolați?

Ba da, mă încearcă o părere de rău. Aș fi vrut să avem soluții, să avem aici o arenă modernă, de 10.000 de locuri dacă nu de 8500 cum este acum, o arenă care să permită accesul auto, ca la toate arenele moderne. Dar din păcate suprafața pe care o avem aici nu ne mai permite acest lucru. Pe de altă parte, arena în acest moment, nu este a municipalității. Este în proprietatea altcuiva. Din ce am înțeles eu, există un lichidator care se ocupă de vânzarea acestei arene. Va trebui să luăm legătura cu el și să cumpărăm această arenă, pentru a putea ori să o modernizăm, ori să o transformăm în altceva.

Știți proiectul meu cu privire la această arenă, știți că în parteneriat cu Consiliul Județean vom construi o nouă arenă în Complexul Polivalent Wonderland. Deja este în studiu de fezabilitate, deja, din ce-am înțeles eu, s-au găsit și sursele de finanțare prin Compania Națională de Investiții și eu cred că trebuie să facem ceea ce putem ca să o facem mai repede.

Adică să luăm un stadion nou, modern, de 10.000 de locuri, acreditat de FIFA, de UEFA, cu teren aferent de antrenament, cu piste de alergare acreditate de federația internațională de atletism, cu alte terenuri de sport lângă, cu o sală polivalentă nouă. Lucrurile acestea le putem face acum, le putem începe imediat. Deocamdată, aici (la stadion) discutăm despre o avere a altcuiva. Noi, municipalitatea trebuie să intrăm prima dată în posesia ei și apoi să derulăm investiții publice pe această suprafață.

Aveți în vedere construirea unei baze sportive publice în locul stadionului sau vreți doar alei, băncuțe și spații de promenadă?

Eu am spus că-mi doresc extinderea parcului municipal dar nu exclud și prezența unor terenuri de sport. Avem un investitor privat în proximitatea stadionului, care investește în terenuri de tenis pe o suprafață de 40 de ari, din ceea ce știu eu. Va fi un concurs de proiecte. Specialiștii și arhitecții se vor întrece. Vom da o temă de proiectare în care vom include inclusiv terenuri de sport.

Îmi doresc ca în parc să fie o rețea extinsă de piste de ciclism. Îmi doresc ca în parcul extins să fie pistă de tartan pentru alergări, pentru jogging, pistă care să ajungă și pe malul apei. Deci, sunt convins că, ajutați de o temă bună de proiectare și cu sprijinul arhitecților și specialiștilor, va rezulta un proiect deosebit, care va fi foarte, foarte apreciat de bistrițeni.

Trebuie să ne gândim și la sport, în primul rând, dar trebuie să ne gândim și la dorințele celorlalți cetățeni din Bistrița. Adică, parcul municipal, care a fost construit la începutul secolului trecut pe o suprafață de aproape 6 hectare de teren, când Bistrița avea 13.000 de locuitori, a devenit insuficient. Acum Bistrița are 94.000 de locuitori conform direcției de statistică. Noi trebuie să gândim noua arenă și noul oraș pentru următoarea perioadă de 20-30 de ani.

 

O nouă arenă, fără o echipă competitivă de fotbal nu cred că și-ar avea rostul. Cum vă gândiți să sprijiniți această echipă bistrițeană în viitor, fiindcă știm foarte bine,  fotbalul n-a fost susținut de municipalitate în ultimii ani.

Din ceea ce știu eu, de câțiva ani încoace n-am prea avut echipă. Acum se naște o echipă, acum crește. Am convingerea că rolul nostru, al autorităților locale și județene este să investim în baze. Prima dată trebuie să punem la punct infrastructura sportivă și alături de noi să vină parteneri privați, sponsori, care să investească în sportul profesionist. În sportul de masă și în bazele sportive investim noi, autoritățile locale.

Concret, Primăria va ajuta această echipă de fotbal în acest an,  în încercarea ei de a promova  în Liga a doua?

Acum suntem în discuții cu bugetul, facem ultimele retușuri cu bugetul din 2019. Să vedem dacă putem identifica banii necesari pentru a sprijini cu o sumă echipa Gloria Bistrița.

Dar echipa de handbal? Nici ea nu beneficiază de bani de la Primărie…

Echipa de handbal este a Consiliului Județean. Actualmente este clubul lor și noi, deocamdată avem alte priorități. Avem de făcut străzi, avem de făcut asfalt în Bistrița, avem de cofinanțat marile proiecte europene care încep să se deruleze. Nu cred că vom sprijini echipa de handbal în acest an.

Cum comentați felul în care a funcționat pârtia de schi în această iarnă?

Cel mai bine ar fi să nu comentez. Întrebați-l pe domnul primar Ovidiu Crețu, că el s-a ocupat în mod special de pârtia de schi.

Cum stați cu pistele de biciclete?

Linia verde va fi semnată mâine (n.r. sâmbătă, 23 martie) în prezența ministrului Daniel Suciu. Linia verde este un proiect care va avea 20 de kilometri de piste de biciclete, pe o distanță de 10,2 kilometri între Unirea și Viișoara. Pistele de bicicliști sunt prevăzute pe ambele părți. După părerea mea, în maxim 2 ani de zile aceste piste de bicicliști vor putea fi folosite, dacă totul va merge bine cu achiziția publică a lucrărilor de execuție.

Fiindcă avem probleme și la acest capitol. La proiectul reabilitării Bisericii Evanghelice, proiect de 3000 de euro, achiziția publică a durat 8 luni de zile. Eu sper ca în cazul liniei verzi, achiziția să dureze maxim două luni și jumătate, cum durează în medie achizițiile publice. Dacă nu sunt contestații și alte probleme, sper să începem lucrul în această vară.

În cât timp credeți că ar putea dispărea stadionul? Credeți că ar fi cazul să luăm ca suveniruri câte un scaun, câte o glie?

Nu puteți să luați nici un scaun, nicio glie. Deocamdată e proprietatea altcuiva. Eu îmi doresc ca într-o perioadă scurtă de timp să putem cumpăra acest stadion, acest teren. Fiindcă pe noi ne interesează mai mult suprafața de sub stadion dacă vrem să facem acest proiect. Eu mi-l doresc, mi se pare un proiect bun, am discutat cu mulți oameni care sunt de acord.

E adevărat că sunt și oameni care se împotrivesc, dar nu poți mulțumi pe toată lumea. Atâta timp cât vom avea o bază modernă la 3 kilometri și jumătate de oraș, eu cred că putem să ne gândim la extinderea parcului. Repet, în actualul parc nu mai avem loc atunci când e vreme frumoasă și lumea vrea să iasă la plimbare și la alte activități sociale și culturale în zona aceasta.

V-am văzut că ați coborât la vestiare în pauza meciului Gloriei. Îl imitați cumva pe președintele CJ Radu Moldovan care se implică deseori la echipa de handbal?

Radu Moldovan este Radu Moldovan, Cristian Niculae este Cristian Niculae. Eu nu vreau să imit pe nimeni. Îl apreciez foarte mult pe Radu Moldovan. Temperamentul lui coleric îmi place și mie, îmi plac oamenii hotărâți. Îl văd ce face la handbal pentru că mă duc și eu la meciuri cu drag. Îl văd că se agită, că se sfarmă, că trăiește intens fiecare meci dar suntem doi oameni diferiți. Suntem prieteni până la urmă, colaborăm foarte bine dar nu vreau să-l imit.

Ce le-ați spus fotbaliștilor la pauză, că au jucat mai bine în partea secundă?

I-am încurajat pur și simplu și le-am spus să aibă încredere în ei că sunt tineri și viitorul arată bine. Au jucat mai bine, au sperat să și înscrie dar nu s-a întâmplat. Să sperăm că la meciul viitor o să vedem o victorie.

 

 | 1.920 vizualizări

Author: Adrian Linca

Share This Post On

2 Comments

  1. minciuni. multe minciuni!!!

    Post a Reply
  2. Nimic nu am înțeles. Campanie electorala și atât!

    Post a Reply

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *