Voința Cetate. Cu un nou antrenor, Adrian Florea, echipa din Cetate nu a arătat rău o repriză și jumătate. Cu Ploscar foarte bun în centrul apărării, cu Recean, Chira și Șuvei în mare poftă de joc și cu Mocanu greu de prins pe sprinturile din atac, ”vulturii” păreau învingători fără probleme. Au venit însă două momente în care Gălușcă și Chira nu și-au stăpânit nervii și au fost eliminați. Nici jocul în 9 nu a fost rău, Voința reușind să marcheze de două ori în inferioritate. Însă lipsa de maturitate a făcut ca, la 3-0, jucătorii lui Florea să fie mai mult decât superficiali. Ei n-au reușit să țină mingea câteva minute departe de poarta lui Șara și au fost taxați.
Victoria Uriu. Echipa lui Brumă e un adversar redutabil pentru orice echipă din Liga a 4-a. Experiența lui Neamț în linia defensivă și valoarea lui Brumă în atac sunt punctele forte ale echipei. Echipă ce și-a permis chiar să-l introducă în teren și pe ”durdunelul” Ilovan, pe care spectatorii l-au bănuit a fi sponsorul echipei, căci altfel n-ar fi avut ce căuta pe teren la cât fotbal știa, invers proporțional cu kilogramele pe care le căra. Însă, atitudinea tuturor jucătorilor, forța și devotamentul lor, în ciuda faptului că unii n-au avut benzină suficientă la ei, este demnă de apreciat.
Ultimele comentarii