Juniorii Voinței Cetate au câștigat și al doilea meci din cadrul turneului zonal de fotbal pentru juniori A1. Fotbaliștii lui Adrian și Bogdan Florea au învins astăzi cu 2-0 echipa Zimbrul Siret și s-au calificat în finala zonei ce se va încheia mâine la Orheiu Bistriței.
Câștigătorii campionatului de juniori din Liga a 4-a bistrițeană au avut meciul la îndemână din primul și până în ultimul minut. Doar numărul mare de ratări a făcut ca scorul să nu ia proporții. Eroul meciului de astăzi a fost Cristian Ursa, fiul unuia dintre sponsorii Voinței Cetate, Gabriel Ursa. Juniorul a marcat ambele goluri, primul după o acțiune individuală în prima repriză, iar cel de-al doilea după ce mingea i-a venit din bară, la o acțiune inițiată de Bebe David la mijlocul reprizei secunde.
Cu această victorie, Voința Cetate a prins finala zonei bistrițene, una dintre cele 4 zone ce se desfășoară în țară. Dacă va câștiga finala de mâine, în compania echipei Olimpia Gherla, va rămâne între primele 4 echipe din țară și va juca în semifinalele de la Mogoșoaia. De menționat că echipa bistrițeană este alcătuită dintr-o grupă de copii născuți în 1995, instruiți la Gloria și care au jucat în sezonul trecut pentru Voința Cetate. Ei sunt cu 2 ani mai mici decât adversarii lor, însă valoarea compensează diferența de vârstă.
Adrian și Bogdan Florea au folosit astăzi următoarea formulă: R.Pop, Ungur, Imbuzan, Pârgar, Câțcăuan, Rebrișorean, Hedeș, Hara, David, Ursa, Al. Rus. Rezerve: Sima, Cătuna, Ștețco, Dobrea, Stoica, Buta, Farcaș.
Rezultate:
Grupa A
Universitar Baia Mare – Olimpia Gherla 0-3
Olimpia Gherla – CS Ocna Mureș 2-0
U. Baia Mare – CS Ocna Mureș 0-4
Grupa B
Voința Cetate – Știința Sărmaș 2-1
Știința Sărmaș – Zimbru Siret (2-2) 6-3 după lovituri de la 11 metri
Voința Cetate – Zimbru Siret 2-0
Marți, 12 iulie, ora 18.00, finala
Voința Cetate – Olimpia Gherla
Adrian Linca
Ultimele comentarii