Să vină frigul și zăpada! Vezi cum stau lucrurile la patinoar și pârtie!

Amatorii de patinaj și schi sunt curioși să afle dacă Bistrița este pregătită pentru practicarea sporturilor de iarnă în acest an.

Patinoarul din fața Centrului Cultural Municipal și pârtia din Wonderland sunt subiecte mult discutate în aceste zile. O simplă vizită la cele două obiective lămurește situația.

Patinoarul beneficiază de cel mai bun amplasament din toate timpurile. Amenajat impecabil, cu o cortină superbă de de luminițe deasupra, spațiul e ideal pentru cei care vor veni să patineze. O mică problemă la instalația de freon a făcut ca deschiderea să fie amânată pentru zilele următoare.

”Dacă și vremea ne-ar ajuta un pic, am face mai repede primul strat de gheață, cel mai important. Am avut o pierdere de freon și de aceea n-am putut deschide de 1 decembrie, dar sperăm ca la finalul acestei săptămâni să fie gata pentru primii patinatori”, spun cei care se ocupă de administrarea patinoarului, aceiași ca în fiecare an, doar că acum și-au mutat instalațiile de pe terenurile de tenis de la spital, într-un loc mult mai potrivit.

Și pârtia pare să fie pregătită pentru primul strat de zăpadă. În aceste zile vor fi instalate tunurile, chiar și cel mai nou dintre ele, al cincilea, de capacitate dublă, care va produce zăpadă în partea superioară.

Noutățile din acest an sunt legate de lărgirea părții de sus a pârtiei și mai ales a variantei ocolitoare. Se va putea schia și pe sub instalația de telescaun, iar intrarea din pârtia alternativă în cea principală a fost mărită și acum e mult mai lejeră.

Au apărut toalete noi, care le-au înlocuit pe cele din containerele provizorii, dar și o clădire nouă pentru utilaje și materiale.

Nu a licitat nimeni pentru alte spații de alimentație publică, dar acum există un spațiu închis și încălzit, o miniterasă unde să se mai dezmorțească friguroșii.

Lacul de acumulare a suferit o avarie în toamnă, când s-au produs acolo alunecări de teren. Se lucrează intens în aceste zile pentru fixarea unei centuri de beton deasupra lui, dar șantierul nu va influența cu nimic sezonul de schi.

Partea bună este că s-a reușit alimentarea lacului cu o conductă de mai mare capacitate, astfel încât nu va mai fi criză de apă pentru producerea zăpezii artificiale chiar dacă lacul nu va putea fi umplut în totalitate. Dacă până acum, debitul de alimentare era de 3 litri pe secundă, acum se alimentează cu 8 litri pe secundă. Asta înseamnă, că tunurile vor putea funcționa fără restricție la apă.

Suprafața pe care urmează să se aștearnă zăpada a fost nivelată, iar pe marginea din dreapta a pârtiei a fost făcut un drum pe care va circula ratracul, ca acesta să nu mai strice pârtia la urcare.

Joi este programată o acțiune de strângere a bolovanilor mari, la care vor participa voluntarii de la SVSU, angajați ai primăriei și cei de la pârtie.

Iar apoi, totul depinde de vreme. Când primele condiții de temperatură și ninsoare vor fi îndeplinite, pârtia va putea fi deschisă.

În ce privește prețurile, lucrurile nu sunt clare. Există un proiect de hotărâre care prevede majorarea lor, aproape triplarea. Însă, reacțiile bistrițenilor din această perioadă de consultare publică l-ar putea convinge pe primar să-l scoată de pe ordinea de zi a ședinței din 19 decembrie. Sunt multe voci din primărie care susțin că așa se va întâmpla și că vor rămâne în vigoare prețurile de anul trecut, eventual ușor mărite, însă nu cum prevede proiectul inițial.

 | 820 vizualizări

Author: Adrian Linca

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *