Viitorul tenisului de masă se construiește la Bistrița: evoluție promițătoare la Campionatul Național de Juniori

Săptămâna trecută, la Constanța, a avut loc Campionatul Național de Juniori, una dintre cele mai importante competiții din calendarul național al tenisului de masă. Clubul Sportiv Municipal Bistrița a participat cu un lot consistent, având reprezentanți atât la feminin, cât și la masculin. Sportivii care au concurat sub culorile clubului au fost: Sîngeorzan Cristina, Tamas Vivien, Șuvei Diana, Tănase Adelina, Rus Flavius, Gligoraș Ianis, Creucu Raul, Nămuleac Ilie, Nagy Eduard și Bogdan Raul.

Pregătirea sportivilor a fost coordonată de antrenorii Filipaș Marian, Răcilă Daniel, Briciu Mihai și Bulbuc Emilian, un colectiv tehnic cu experiență, care a reușit să mobilizeze echipa pentru o participare solidă la nivel național.

Unul dintre cele mai notabile rezultate a fost obținut de echipa feminină, care a reușit să urce pe podium și să cucerească medalia de bronz, confirmând încă o dată tradiția performanței în cadrul secției de tenis de masă a clubului bistrițean.

Pe lângă acest rezultat, sportivii CSM Bistrița au atins și alte șase sferturi de finală, demonstrând consistență și determinare. În trei dintre aceste confruntări, calificarea în semifinale a fost ratată la limită, în urma unor meciuri extrem de strânse, care s-au decis în momente-cheie. Aceste experiențe, deși dificile, reprezintă pași esențiali în procesul de maturizare sportivă.

•Andrada Vaida

foto: CSM Bistrița

 | 222 vizualizări

Author: Adrian Linca

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *